a_pompieriLuni 25 mai, ora 10.37, Dispeceratul comun ISU – SAJ a fost anunţat că în comuna Băneasa sunt 3 persoane căzute în pivniţa unei locuințe, posibil intoxicate.

Din acel moment a început o cursă contra-cronometru pentru salvarea persoanelor. S-au deplasat la faţa locului forţe şi mijloace de la Detaşamentul de pompieri Giurgiu (1 autospecială şi 1 ambulanţă SMURD) şi Punctul de lucru Greaca (1 autospecială).

La sosirea echipajelor de intervenţie persoanele se aflau în beciul locuinţei. Personalul ISU care purta echipament de protecţie a evacuat din mediul ostil 3 bărbaţi cu vârste de 40, 74 şi 17 ani şi i-au predat personalului medical care le-au acordat primul ajutor. O victimă a fost preluată de ambulanţa SAJ, iar celelalte două de ambulanţa SMURD, respectiv de elicopterul SMURD, toate victimele fiind conştiente.

De la momentul anunţării până când a treia persoană a fost scoasă la suprafaţă au trecut 32 de minute, la succesul intervenţiei şi-au adus un aport considerabil personalul SAJ Giurgiu, IPJ Giurgiu precum şi personalul medical din localitate.

Comanda ISU Giurgiu, care s-a aflat la faţa locului, mulţumeşte pentru modul exemplar în care s-a acţionat tuturor forţelor de intervenţie şi consideră că viaţa celor trei bărbaţi a fost salvată datorită efortului conjugat depus de toţi participanţii. (Jurnal)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here