Chiar şi cu recuperarea unei părţi din acciza suplimentară, România rămâne cea mai scumpă ţară din punct de vedere al preţului la carburanţi. Operatorii de transport spun că, pentru a fi eficientă, cota de acciză recuperată ar trebui să fie de 11 – 12 eurocenţi / litru.

Transportatorii români preferă în continuare să alimenteze în străinătate, în ciuda faptului că Guvernul a agreat recuperarea de către aceştia a unei cote-părţi din acciza la carburant, motivul preferinţelor operatorilor fiind pe de o parte preţul carburanţilor din ţara noastră, iar pe de alta ineficienţa sistemului de returnare a accizei şi cuantumul acesteia. Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) spune că alimentarea cu carburanţi în Ungaria a devenit cea mai atractivă pentru transportatorii români care tranzitează Europa în contextul în care Guvernul României se comportă ca un duşman al propriului buget (dosit în sertare) şi tri­mite transportatorii români să alimenteze în afara graniţelor pierzând astfel acciza, TVA şi impozitele aferente vânzărilor de carburanţi.

Un transportator român care a alimentat în Slovenia, după ce plăteşte comisionul de recuperare şi cheltuielile de transfer, ajunge să recupereze cca. 7 eurocenţi/litru (70 euro la 1.000 l de motorină alimentată), adică 30 de bani /litru.  De asemeni preţul la pompă în Slovenia, înainte să recupereze cota-parte din acciză, este de 1,35 euro/l = cca. 5,9 lei/litru, inclusiv TVA. În consecinţă, din Slovenia transportatorii români cumpără motorină fără TVA şi cu cota-parte de acciză recuperată cu 4,53 lei net/litru”, precizează FORT.

În vara acestui an, Guvernul a emis un act normativ care permite returnarea către transportatori a unei părţi din acciza la carburanţi în valoare de 7 eurocenţi.  Transportatorii consideră că, pentru deblocarea sistemului de returnare a accizei, s-ar impune ca „schema să nu mai fie consi­derată ajutor de stat, iar verificările să se facă strict ana­lizând încrucişat facturile de alimentări, transmise prin poştă şi la maximum 30 de zile din momentul solicitării, adică ceea ce FORT a solicitat încă de la începutul dezbaterilor pe acest subiect”.

În octombrie, transportatorii spuneau că nu au primit niciun eurocent

La sfârşitul lunii octombrie, Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) acuza Guvernul că, deşi s-a arătat de acord cu returnarea unei părţi din acciza suplimentară, de la intrarea în vigoare a actului normativ până în prezent niciun transportator nu a primit niciun ban, cerând, ca atare, Executivului să facă toate corecţiile necesare pentru aplicarea reală a legislaţiei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here