Dr. Alina Chiosea

Tot mai mulţi giurgiuveni, atunci când au ajuns la cabinetul  de Dermato – Venerice al medicului primar Alina Chiosea, situat în clădirea Policlinii Municipale Giurgiu, au aflat că au râie sau bube dulci ( n.red. – boală de piele contagioasă care afectează în special copiii; infecţiile au  aspect strălucitor, alb-gălbui, crustos sau zemuind, ca de miere de albine pe suprafaţa pielii).  Dacă anul trecut ne-am confruntat cu o  epidemie de păduchi,  de la începutul acestui an şi până în prezent cei mai mulţi dintre cei ce s-au prezentat  la cabinetul meu au fost depistaţi cu râie sau ”impetigo”,  cunoscută şi sub denumirea populară de  ”bube dulci” – ne spunea dr. Chiosea. Copiii cu vârste mici suferă în general de bube dulci, în timp ce familii întregi  au fost diagnosticate anul acesta cu scabie. Întrebată care ar fi cauza, dr. Chiosea ne spunea că nu poate da vina pe ceva anume. Perioada microbului se extinde foarte repede. Contactul direct cu cel afectat la locurile de joacă sau chiar prin a da mâna în gest de salut este suficient pentru a fi deja afectat de aceste infecţii – mai spunea domnia sa. Doctor Chiosea  menţiona că în cazul scabiei contează foarte mult şi gradul de igienă al pacientului. 

Pe lângă aceste afecţiuni pacienţii mai acuză micoze, eczemele solare şi alergiile alimentare. Micozele sunt explicabile în această perioadă de caniculă în care căldura excesivă duce la  transpiraţii abundente. Am observat totodată , la copii , că mulţi suferă şi din cauza înţepăturilor de insecte – ne mai preciza dr. Alina Chiosea. Domnia sa ne mai spunea că cei ce acuză asemenea afecţiuni sunt deopotrivă atât din mediul rural cât şi urban .

(Florian Tincu) 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here