Vineri 19 decembrie, în Capitală a avut loc Congresul Partidului Național al Mediului din care mai face parte, încă, și PLR (Partidul Liberal Reformator) . Președintele filialei Giurgiu a PLR, Toma Petcu , ne declara că în Congres se vor discuta și măsurile ce trebuie luate pentru a remedia acele neconcordanțe pe care le-a sesizat instanța, astfel încât într-un termen cât mai scurt să se reușească înscrierea Partidului Reformator.

La Congres vom face și o analiză a celor două tururi ale alegerilor prezidențiale subliniind aportul fiecărei organizații,  la nivel național cât , și soluțiile generale ce trebuie aplicate pentru ca în 2016 să trecem de la un scor de 6% la minim 10% – mai  preciza Toma Petcu.

De asemenea ne propunem să reușim prin propriile forțe și în urma alegerilor locale și parlamentare din 2016 să avem consilieri locali, județeni, primari, președinți de consilii județene, respectiv parlamentari ce ar putea aplica politici cu adevărat  liberale în comunitățile în care sunt  aleși, acest lucru fiind necesar datorită faptului că în 2016 , în România nu va mai exista alt partid liberal- a mai spus Toma Petcu.

De precizat că la Congresul de vineri al PNM , Filiala Giurgiu a participat cu o delegație formată din 20 de membri. (T. Florian)

1 COMENTARIU

  1. Cica „in 2016,in Romania nu va mai exista alt partid liberal”!
    Tocmai acum cand domnisoara Alina Gorghiu este sefa PNL de rit vechi?
    I-auzi una!:

    Alinuta,fii barbata!
    Sa obtii puterea toata!
    Fara Blaga si compania
    Ca stricam prietenia!

    I-auzi doua!:

    Fara Videanu-Bordura,
    Ca te-nvata cum se fura!
    Fara Roberta Anastase,
    Ca numara din sase-n sase!
    Fara Flutur,ca el zboara
    Si-aduce gripa aviara!
    Fara Igas-„BraNconieru”,
    C-o sa vrea iar ministeru’!
    Fara Cel-cu-Broasca-n-Gat,
    Baronul de Nasaud,
    Cel cu Crina Dumitrica,
    Ajunsa la „Mititica”!

    I-auzi trei si pune jos
    Si bate pasul vartos!

    La Anu’si la Multi Ani!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here