Timp de o săptămână, 13 elevi şi studenti insoţiţi de 9 cadre didactice din Irlanda au fost prezenţi la Giurgiu, în perioada 17-23 august 2010, unde au desfăşurat activităţi împreună cu adulţii cu dizabilităţi găzduiţi în cele 6 locuinţe protejate din cadrul D.G.A.S.P.C. Giurgiu. Împreună cu cei 38 de adulţi cu dizabilităţi găzduiţi în locuinţele protejate, tinerii irlandezi au organizat excursii la pădure, concursuri de pescuit, jocuri şi concursuri, seară festivă. Potrivit reprezentanţilor DGASPC Giurgiu, tinerii irlandezi, avand vârste cuprinse între 15 şi 18 ani, au venit în România prin intermediul Organizaţiei Comber. Ei s-au preocupat şi de strângerea fondurilor necesare transportului, hranei, cazării şi derulării activităţilor. Ei sunt elevi la Donahies Community School şi locuiesc în Donaghmeade şi Darndale, două localităţi situate în sudul Irlandei. Pentru a strânge banii necesari, tinerii au vândut cărţi poştale, au muncit la supermarket şi au facut colecte publice. Nu este pentru prima dată când tinerii irlandezi vin în sprijinul adulţilor cu dizabilităţi dezinstitutionalizaţi de la Centrele Cărpenişu şi Bolintin. În urmă cu doi ani, au fost împreună în tabără la mare, iar în anul 2009, în tabără la munte. ”Faptul că s-au implicat activ în astfel de activităţi i-a făcut pe elevii noştri să opteze pentru meserii în domenii precum asistenţa socială şi asistenţa medicală. Eu sunt profesor la această şcoală şi pentru mine este o poveste de succes. Tinerii irlandezi care au venit în România nu au o situaţie materială foarte bună, dar au reuşit să se implice în acest proiect. Este foarte important ca oamenii să înţeleagă că nu trebuie să fii bogat pentru a fi implicat social”, a declarat Claire Reilly, coordonatorul grupului.

Cristina MOISE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here