Picture 109Timp de două zile, sâmbătă și duminică (28 și 29 septembrie), comuna Malu a fost în sărbătoare istorică și cultural-artistică. Manifestările derulate în această perioadă au fost organizate de primarul liberal Eugen Șoavă. În prima zi, a avut loc tradiționala întâlnire cu fii satului, iar petrecerea a început din zorii zilei când a fost tăiată panglica care consființea inaugurarea oficială a Monumentului istoric închinat celor 103 eroi locali, căzuți pe câmpul de luptă în Primul și Al Doilea Război Mondial. Dezvelirea monumentului s-a desfășurat în prezența a numeroși locuitori ai comunei, a unor oficialități locale și județene în frunte cu Vasile Mustățea, președintele Consiliului Județean Giurgiu. Festivitatea a avut ca fundal sonor muzical Imnul național și Imnul Eroilor, opere susținut de Orchestra de suflători Valahia a Centrului cultural Ion Vinea, condusă de profesorul dirijor Virgil Pețanca. Un sobor local de preoți a oficiat slujba de sfințire a Monumentului Eroilor din Malu, după care s-a ținut un moment de reculegere în memoria eroilor și o ceremonie de depunere de coroane, ceremonie desfășurată în prezența Detașamentului de Gardă al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Vlașca. Cu acest prilej, primarul comunei Malu, Eugen Șoavă, a susținut un scurt discurs istoric, mulțumind în același timp și invitaților pentru participare, invitându-i totodată ca și a doua zi să participe la Sărbătoarea comunei, unde vor avea prilejul să urmărească evoluția unor mari soliști vocali de muzică populară: Maria Loga, Ileana Lăceanu, Sanda Argint, Rodica Mitran etc”. Datorită managementului performant exercitat de primarul Eugen Șoavă comuna Malu a devenit în ultimul an și jumătate una din cele mai atractive localități ale județului. Această poziție se datorează multiplelor proiecte implementate, dintre care amintim: aducțiunea de apă potabilă, realizarea și modernizarea infrastructurii locale, modernizarea iluminatului public stradal conform normelor europene – printr-o investiție de circa 30.000 de lei, amenajarea a două parcuri – dintre care unul pentru elevii școlii iar celălalt pentru copiii care merg la grădiniță. Primarul Eugen Șoavă a mai precizat că renovarea, practic refacerea din temelii a Monumentului Eroilor, s-a făcut din fondurile primăriei, lucrările costând circa 40.000 de lei. Au fost și ceva probleme care au creat greutăți primăriei, cum ar fi decaparea plăcilor comemorative din marmură, pentru efectuarea acestei operațiuni ajungându-se chiar la demolarea practică a vechiului monument, care nu făcea parte din patrimoniul național. Toate plăcile de marmură au fost decapate și introduse în noul ansamblu monumental, iar în fața sa a apărut practic un ansamblu monumental nou, de excepție. Tot cu prilejul sărbătorilor de la Malu a avut loc și lansarea oficială a Monografiei comunei, lucrare de excepție începută în urmă cu 11 ani și la care și-a adus aportul un grup de profesori – fii ai satului. Evenimentul a avut loc pe Platoul Școlii generale Malu, pe terenul de sport multifuncțional -teren realizat tot datorită eforturilor depuse de primarul Eugen Șoavă. Și pentru ca sărbătorile de la Malu să fie și mai complexe, primarul Eugen Șoavă și participanții la aceste evenimente au mai inaugurat și Centrul Medical al comunei Malu, unde s-a dezvelit o placă comemorativă în cinstea medicului Țincu Linca Vica. Duminică, 29 septembrie, mălurenii s-au distrat la maxim, ei au urmărit în număr mare spectacolul folcloric dedicat de primarul liberal Eugen Șoavă  Zilei comunei Malu, gustând în același timp pe lângă melodiile populare și produsele gastronomice de excepție, dar și nelipsiții mititei la grătar asortați cu mustul și berea care au curs din belșug, braț la braț cu sârbele și horele românești.

Mara MARDARE

5 COMENTARII

  1. ce va mai place sal laudati pe soava cand era marzac si facea asa ceva il criticati desteptilor,si apropo aductiunea de apa potabila a facuto marzac nu soava si parcurile tot la fel,in concluzie sunteti niste pupincuristi un ziar de casa al pnl-ului,slugilor.lumea moare de foame in malu nu au locuri de munca ceia-ce a promis soava unde este ..ce a facut de cand este primar?

  2. Vrei sa va gaseasca primarul de munca, este o utopie prietene. Cat despre Marzac ala de care vorbesti tu presupun ca este o persoana iar numele persoanelor se scrie cu M (cu M mare), ca dealtfel si numele localitatii Malu. Vezi nu ti-ai gasit un job, pentru ca nu ai invatat inca sa scri corect. Fara scoala e greu sa te angajezi, insa poti apela la vechiul primar sa iti plateasca meditatiile la romana. Cat despre Soava voi l-ati ales asa ca cearta-te cu concetatenii tai.
    Cat priveste activitatea acestui om, nu vad care este problema atata timp ca este clar ca incearca in limita banilor disponibili sa faca ceva.

  3. Am avut placerea sa particip la evenimentul cultural din comuna Malu,in ziua de 28 septembrie 2013,constand in dezvelirea monumentului eroilor(reconditionat),vizitarea viitorului centru medical de permanenta,lansarea monografiei comunei Malu a profesorilor malureni Gh.Gealatu si I.Rugina.Ca unul ce m-am aplecat asupra istoriei acestor locuri,scriind istoria localitatilor invecinate Pietrosani,Vedea,Bragadiru,felicit sincer pe profesorii Gealatu si Rugina,dar si pe primarul E.Soava pentru organizare.

  4. Daca Marzac de care vorbeste contestatorul lui Soava, era la fel de inteligent si perspicace ca si simpatizantul lui, atunci este evident de ce a pierdut alegerile. Sper sa se termine cu primarii care au patru clase cel mult opt. Nu il cunosc pe acest Soava, insa este evident ca se intereseaza si incearca sa realizeze ceva. Felicitari

  5. Fiecare face ce poate.Marzac,a facut ce s-a priceput mai bine,dar nu trebuie neglijat,pentru ca se vede ce a ramas in urma lui.Soava e mai fantezist,mai tanar,cu alte idei,lucru care-i confera un alt statut.Dar cum fiecare dintre noi avem calitati si defecte,trebuie sa acceptam situatia asa cum este,nu?Doar noi i-am ales….!!!Domnul care a scris inaintea mea nu-i agramatical,face pe prostul…asa cred eu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here