Pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19, la nivelul județului Giurgiu, se vor desfășura acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, pentru a proteja sănătatea cetățenilor și pentru a nu permite desfășurarea unor activități care ar duce la creșterea numărului de infectări cu noul tip de coronavirus.

Astfel, sub autoritatea Instituției Prefectului, începând cu data de 3 iulie a.c., timp de două săptămâni, polițiști din cadrul I.P.J. Giurgiu, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și cei de la Protecția Consumatorului vor desfășura în sistem integrat, activități de verificare a respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă, în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase.

Totodată, se vor efectua verificări și în trafic, împreună cu reprezentați ai ISCTR, fiind vizat transportul în comun de persoane.

În urma activităților desfășurate în acest sens, în seara zilei de 10 iulie a.c, la nivelul județului Giurgiu, au fost  verificate 88 de societăți comerciale si 48 de mijloace de transport în comun.

Au fost aplicate 120 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 71.936 de lei, astfel:

-28 sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, în valoare de 4.000de lei; 

-18 sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991, în valoare de 10.000 de lei;

-67 de sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în valoare de 43.256 de lei;

-2 sancțiuni pentru nerespectarea HG 857/2011, în valoare de 4.600 de lei.

Acțiunile de acest gen continuă în acest week-end. Peste 130 de efective vor acționa zilnic pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus.

Facem apel la cetățeni să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur. Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că acest tip de misiuni vor fi desfășurate permanent în această perioadă pentru a proteja oamenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus”, se arată în comunicatul Inspectoratului de Poliție al Județului Giurgiu.

(Jurnal)