Sălile de jocuri din municipiu au devenit, pe lângă locul în care se derulează drame ale dependenților de „păcănele”, și loc al tranzacțiilor  dubioase.
Astfel s-a întâmplat marți (trei ceasuri rele??) și într-o sală de jocuri de pe strada Tineretului unde un tânăr de 20 de ani din comuna Prundu a fost ademenit cu un telefon, marcă scumpă, de ultimă generație, care urma să îi fie vândut, contra unei sume de bani, cu mult sub prețul pieței, de către un alt tânăr, de 27 de ani, din municipiu.
Zis și făcut, cei doi au căzut de acord, au mers în scara unui bloc din aporpiere unde au convenit să deruleze tranzacția. Cel de 20 de ani i-a dat celuilalt suma de bani cerută (pe surse, se pare că ar fi vorba despre o  mie de lei), iar vânzătorul de ocazie a luat banii. Numai că telefonul nu se afla la „purtător”, astfel că a fost lăsată drept „gaj” cartea de identitate a vânzătorului. Două minute mai târziu, cel de 27 de ani a revenit la locul de întâlnire, fără telefon, dar…cu tupeu, i-a smuls prundeanului cartea de identitate și a luat-o la fugă printre blocuri.Degeaba au încercat câțiva giurgiuveni care locuiesc în zonă să îl oprească, nu au reușit; în schimb, l-au identificat ca fiind un locatar al unuia dintre blocurile din apropiere, cunoscut ca fiind un individ certat cu legea și cu buna cuviință.
„Polițiștii sosiți la fața locului au reușit, pe baza declarațiilor lui T.C. de 20 de ani, din Prundu, și a mai multor martori care l-au văzut fugind pe individul care a înșelat, identificarea și, mai apoi, prinderea lui P.D. de 27 de ani, din municipiul Giurgiu, căruia i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie”, au declarat, pentru „Jurnal Giurgiuvean”, surse din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Giurgiu.
(O.C.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here