Discuțiile în grup restrâns între liderii UE, care au avut loc duminică, în a treia zi a summitului lor prelungit, nu au fost lipsite de tensiuni, în încercarea ficărei părți de a-și impune punctul de vedere.

Olanda, Suedia, Danemarca și Austria, cărora li s-a spus grupul statelor „austere”, sunt cele care au susținut o micșorare a fondurilor nerambursabile prevăzute a fi acordate prin planul de relansare economică după pandemia de coronavirus.

În timpul unei reuniuni cu liderii din aceste țări, premierul italian Giuseppe Conte l-a avertizat pe omologul său olandez Mark Rutte în privința riscului de a bloca un acord, a declarat un oficial italian, citat sub acoperirea anonimatului de site-ul politico.eu.

Poate că în țara ta o să fii erou pentru câteva zile, dar după câteva săptămâni, vei fi arătat cu degetul de toți cetățenii europeni pentru blocarea unui răspuns european adecvat și eficient”, i-ar fi spus Conte lui Rutte, potrivit oficialului italian.

Premierul italian a subliniat totodată că dacă UE înregistrează un eșec în privința obținerii unui acord la acest summit, costul real al planului de relansare ar putea fi de două sau chiar de trei ori mai mare. Opoziția Olandei în ceea ce privește fondurile pentru împrumuturi și fondurile pentru granturi riscă să distrugă piața unică europeană, a mai avertizat premierul italian, conform aceleiași surse.

Condiționarea fondurilor de statul de drept, adusă din nou în discuție

După o pauză luată aproape de miezul nopții, summitul liderilor europeni continua, în noaptea de duminică spre luni. Încă există dezacorduri. Finlanda, Austria și Olanda încercau să pună presiune pe condiționarea fondurilor de respectarea statului de drept, a declarat un oficial.

Președintele Klaus Iohannis, care duminică, înainte de începerea unui nou set de discuții, se declara de un „optimism moderat”, avertizase că summitul extraordinar s-ar putea prelungi pe durata întregii nopți.

„Negocierile încă sunt foarte dificile”, a declarat un diplomat UE pentru politico.eu. „Austerii continuă să blocheze acordul. Kurz (Sebastian Kurz, cancelarul Austriei – n.r.) nu ascultă”, a spus diplomatul. El a confirmat că olandezii și austriecii au ridicat chestiunea statului de drept pentru a bloca discuțiile.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, „a lovit masa cu pumnul”, a mai dezvăluit diplomatul. Președintele francez discută cu premierul suedez Stefan Löfven, iar aceste discuții bilaterale continuă, a mai spus diplomatul.

S-a adus în discuție soluția de compromis ca fondurile nerambursabile să fie reduse la 375 de miliarde de euro (față de 500 de miliarde cât era propunerea inițială), dar președintele Franței se opune. Poziția cancelarului german Angela Merkell nu este foarte clară, însă țări precum Italia și Spania se opun vehement reducerii sumei pentru granturi.

„Austerii” au spus că sunt gata să accepte ca planul de relansare de 700 de miliarde de euro să fie împărțit jumătate pentru granturi, jumătate pentru împrumuturi, însă Macron respinge ideea, insistând să fie cel puțin 400 de miliarde de euro pentru fondurile nerambursabile.  Digi24