roamingReprezentanţii Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei Europene au ajuns miercuri la un acord provizoriu cu privire la eliminarea tarifelor de roaming în interiorul Uniunii Europene (UE) începând cu 15 iunie 2017, informează Executivul comunitar intr-un comunicat de presa. Conform acordului, preţul maxim la apelurile telefonice va scădea de la 5 eurocenţi/minut pana la 3,2 eurocenţi/minut, în timp ce la mesajele SMS tarifele vor scădea de la 2 eurocenţi până la 1 eurocent per SMS.

De asemenea, acordul prevede o reducere progresivă, pe parcursul a cinci ani, a tarifelor pentru serviciile de date de la 50 de euro per Gigabyte în prezent până la 7,7 euro per Gigabyte, începând cu 15 iunie 2017, la 6 euro per Gigabyte, la 1 ianuarie 2018, 4,5 euro în 2019, 3,5 euro în 2020, 3 euro în 2021 şi 2,5 euro în 2022.

„Aceasta a fost ultima piesă a puzzle-ului. Începând cu data de 15 iunie, europenii vor putea să călătorească în UE fără tarife la roaming”, a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene, Andrus Ansip.

Urmează acum ca Parlamentul European şi Consiliul să aprobe în mod formal acordul provizoriu convenit miercuri. Noile preţuri vor începe să fie aplicate de la 15 iunie 2017, oferind operatorilor timpul necesar pentru a face pregătirile necesare.                               

(Jurnal)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here