În cursul dimineții, doi deținuți (unul de 41 de ani, din București, și altul de 32 de ani, din Clejani – județul Giurgiu) au fost găsiți fără suflare, de către angajații Penitenciarului Giurgiu, în camera de detenție, la apelul de dimineață. Deși s-a încercat resuscitarea acestora, manevrele au fost inutile, la ora 7:25 declarându-se decesul celor doi. 

Conform unor surse, se pare că cei doi deținuți, închiși pentru tâlhărie, respectiv furt, și-ar fi administrat, cu o seară înainte, o supradoză de metadonă, un drog destul de des utilizat de persoanele ce execută pedepse privative de libertate. 

Nu se cunoaște încă modalitatea în care cei doi au intrat în posesia drogului, la acest moment efectuându-se cercetări în acest caz. 

Deținuții găsiți morți în această dimineață sufereau de HIV, și primeau tratament pentru această afecțiune. 

(Jurnal)