Deşi ar fi trebuit să fie o zi obişnuită pentru noi toţi, românii, timp de un sfert de secol ziua de 26 ianuarie ne-a dat fiori reci,   transformându-se  de fiecare dată într-o sinistră sărbătoare naţională. De ce? Pentru că la această dată era ziua de naştere a ”celui mai iubit fiu al poporului”, tovarăşul Nicolae Ceauşescu.

Cei mai în vârstă dintre noi îşi aduc aminte cum timp de un sfert de secol nomenclaturiştii potentaţi ai vremurilor, la fiecare  26 ianuarie sărbătoreau cu mult fast  ziua ”celui mai iubit fiu al poporului”, conducătorul mult stimat, tovarăşul  Nicolae Ceauşescu. Ironia sorţii a făcut ca la numai un an după 1989 , anul Revoluţiei, cei care, în marea lor majoritate, îl aclamaseră,  dedicându-i ode, aveau să devină cei mai înverşunaţi şi împătimiţi duşmani  ai regimului condus de acesta. Numai că, asemenea  lupului, aceşti indivizi  şi-au schimbat doar  părul, dar năravul ba,  iar în degringolada generală a acelor zile pătate cu sânge, au reuşit să pună mâna pe putere, să ocupe funcţii de conducere,  devenind din cântăreţi de curte şi pupincurişti ai dicatorului, peste noapte, înalţi demnitari ai statului, eroi ai Revoluţiei.  Şi pentru ca sinistrul să fie dus până la capăt au ales ziua naşterii Domnului nostru, ziua de Crăciun  ca zi în care i-au condamnat  şi executat pe soţii Ceauşescu. Acum  după  24 de ani de democraţie, de falsă libertate, când ne lăudăm că beneficiem de toate binefacerile capitalismului, că  suntem o ţară europeană, ne-am propus să facem un arc peste timp şi să stăm de vorbă cu giurgiuvenii care au trăit acele timpuri şi să le aflăm părerea despre ce a însemnat “epoca Ceauşescu” cum au trăit în acele vremuri şi cum arată astăzi 26 ianuarie – ziua dictatorului Nicolae Ceauşescu, în comparaţie cu anii de atunci .

După mai bine de două decenii de la îngroparea regimului Ceauşescu oamenii încă se tem…

Spre surprinderea mea toţi cei cu care am stat de vorbă m-au rugat să nu le declin identitatea , pentru că nu doresc să devină subiect de discuţie pentru vecini. Un domn mai în vârstă mi-a spus chiar: “Mai ştii, domnule, cum se interpretează ce spun, de ajung să fiu chemat cine ştie pe unde să dau cu subsemnatul? Am mai fost odată condamnat politic pentru uneltire împotriva interesului statului… Atunci eram anticomunist .  Ce vrei , ca securiştii  ăştia noi,  să mă considere comunist,  acum când comunismul este în afara legii ?” Am considerat că locurile cele mai reprezentative unde aş putea intra în legătură cu oamenii preţ de câteva minute sunt magazinele mari  ale  oraşului , aşa că am purces în ele şi am selectat câteva răspunsuri care mi s-au părut elocvente pentru a trage o concluzie.

Un profesor trecut de 50 de ani: “Comunismul a fost  un stigmat pentru ţara noastră, Ceauşescu un tip lipsit de educaţie de care sau folosit alţii în interes personal, profesorii atunci ca şi acum de altfel au fost oprimaţii claselor politice indiferent de culoarea lor , mai mult acum ministerul aduce noi modificări sistemului de învăţământ. Am să vă dau un singur exemplu pe care-l consider elocvent cum ar fi amendarea profesorilor cu amenzi cuprinse între 1.000 şi 2.500 de lei dacă un profesor îşi permite să dea afară din clasă un elev din cauza căruia nu-şi poate desfăşura ora datorită comportamentului golănesc al elevului,  dacă îl insultă sau îl jigneşte. Acum depinde ce se înţelege prin aceasta, poate elevul se consideră jignit dacă primeşte o notă mică pentru că nu este pregătit şi profesorul trebuie să plătească amendă… Să ne mărească salariile pentru că trăim la limita subzistenţei nu se gândeşte nimeni “

Un bătrânel trecut de 70 de ani: “Sunt fost deţinut politic. Viaţa mea din timpul comunismului e greu de descris în câteva cuvinte. În puşcărie am fost torturat fizic.  După ce m-au eliberat de acolo, m-au torturat psihic prin internări repetate în spitalele de neuropsihiatrie, dispuse de securitate .  Am vrut să urmez Facultatea de Drept …nu am putut deoarece îmi respingeau dosarul pentru că nu eram membru de partid. Credeţi că poate exista un om care a pătimit şi care a trăit aşa cum am  trăit eu şi care să spună că-l regretă pe Ceauşescu sau comunismul? Greu de crezut!  Numai că uneori, când văd ce se întâmplă cu ţara noastră, zău că-mi vine să plâng. Industrie nu mai avem, agricultura este la pământ, armata a mai rămas o amintire din  ceea ce a fost cândva armata română, oameni tineri care nu au serviciu, şi asta nu pentru că nu vor să muncească, sau fac alte meserii, altele decât cele pentru care s-au pregătit. Eu am în neam un nepot care este inginer agronom şi lucrează ca şef de paznici la Bucureşti . Păi spune dumneata,  pentru asta s-a chinuit băiatul  să facă o facultate pe timpul lui Ceauşescu, ca să fie paznic ? Ei bine ştiţi care este cel mai mare necaz al meu, datorită celor spuse mai înainte am ajuns să regret ceea ce am urât mai mult şi anume pe Ceauşescu şi comunismul.”

O tânără funcţionară: “Eram prea mică ca să-mi aduc aminte de Ceauşescu sau de comunism.  Îmi mai aduc aminte doar că la şcoala generală eram obligaţi să purtam  uniformă.  Mai ştiu că părinţii mei se plângeau mai mereu de cozile la care erau obligaţi să stea chiar şi atunci când veneau obosiţi de la serviciu şi nu totdeauna reuşeau să şi cumpere ceea ce îşi propuseseră . Mai mi-amintesc de lipsa căldurii din apartament , de becurile care se stingeau imediat ce se însera şi cel mai rău îmi părea că se dădeau foarte puţine desene animate. Nefiind în cunoştinţă de cauză ca să pot face o comparaţie între cum a fost şi cum este acum , cred că acum este loc de mult mai bine…”

Un muncitor la o firmă din Zona Liberă: “Păi pe timpul lui împuşcatu’ de abia mă angajasem la IGMUG .  Lucram pe carusel … nu prea am apucat să gust comunismul, cum s-ar zice . Părinţii mei sunt de la ţară .  Toată viaţa lor au muncit în agricultură şi s-au ocupat de gospodărie.  Aveam păsări, porci, câteva oi… Nu i-am auzit vreodată să se vaite . Munceau şi nu duceau lipsă de nimic . Eu după desfiinţarea IGMUG-ului am lucrat la mai multe firme.  Nu îmi este frică de muncă. Acum lucrez la o firmă din Zona Liberă şi sunt foarte bine plătit, iar când sunt liber mă duc şi-mi ajut părinţii la ţară.  Mulţumesc lui Dumnezeu şi mă rog să mă ţină sănătos, nu ducem lipsă de nimic cu ce câştig eu cu ce câştigă soţia.  Lucrează şi ea tot în Zona Liberă.  Avem cam tot ce ne trebuie. Nu îi suport în schimb pe cei care se plâng că nu-şi găsesc de muncă. Cred că ăştia sunt din aceia care zic ” Dă-mi Doamne să muncesc, dar să nu găsesc!”

Un şomer de vârstă medie: “Ce să spun… după părerea mea Ceauşescu a fost cel mai bun conducător de stat pe care l-a avut România din toate timpurile. Dacă comunismul ar fi fost mai blând, cu o faţă mai umană, cum era la iugoslavi sau la cehi , România ar fi rămas la aceeaşi formă de organizare, indiferent de interesele altor state, al căror singur interes a fost distrugerea noastră ca naţiune . Atunci numai cine nu vroia nu avea un loc de muncă.  Erai căsătorit şi mai aveai şi un copil, statul ăla nenorocit, cum spun unii,  îţi dădea casă. Cutiile alea de chibrit, care acum trebuie să le cumperi cu credite făcute la bancă.  Unde,  dacă întreprinderea dă faliment sau nu-i mai plac ochii tăi şi te dă afară?  Rămâi şi fără casă.  La mine pe scară,  într-un apartament cu trei camere,  locuiesc 8 persoane… de fapt sunt 3 familii: bunici, părinţi şi copiii părinţilor care, la rândul lor, sunt căsătoriţi. Eu de profesie sunt inginer zootehnist.  Anul trecut am terminat şomajul.  În toată perioada şomajului şi până în prezent mi-am căutat un loc de muncă, corespunzător pregătirii  sau specializării pe care am făcut-o în perioada de şomaj, şi anume contabilitate.  Sub cuvânt de onoare vă spun că nu am găsit absolut nimic!  Ce apare la şomaj , ca şi locuri de muncă, sunt deja ocupate. Nu înţeleg la ce bun se mai înregistrează cu locuri de muncă vacante. Sau poate există vreun interes pe care eu nu îl cunosc… “

Deşi am vorbit cu mult mai multe persoane, faţă de care ne cerem scuze că părerile dumnealor nu vor apărea în cuprinsul articolului, dar din lipsă de spaţiu  am selectat doar câteva, sperând că am reuşit să le alegem pe cele ce ar putea să ne răspundă la întrebarea care ne macină de mai bine de 20 de ani. Era mai bine pe timpul lui Ceuşescu sau nu?  Singurii care pot  da un răspuns sunteţi tot dumneavoastră , cititorii noştri.

I.C.MANDU

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here