După cum relatam în ediţiie trecute ale Jurnalului giurgiuvean, senatorul Cezar Măgureanu împreună cu deputatul Dan Pasat au fost excluşi din Partidul Naţional Liberal, pe motiv că au lipsit de la şedinţa de Parlament în cadrul căreia s-a votat soarta Guvernului Boc II. Dacă Dan Pasat a fost plecat din ţară, senatorul Cezar Măgureanu ne declara că, absenţa sa din plen a fost o modalitate de a atrage atenţia conducerii PNL asupra faptului că la organizaţia din Giurgiu sunt probleme. Din păcate, Crin Antonescu – sau altcineva din stafful liberalilor – nu a înţeles acest lucru, excluzându-i pe cei doi din rândurile partidului al cărui semn electoral este săgeata. La scurt timp de la „punerea pe liber” a celor doi parlamentari giurgiuveni, o serie de publicaţii au acreditat ideea că Cezar Măgureanu ar cocheta cu Partidul Democrat-Liberal. Referitor la aceste informaţii, senatorul giurgiuvean ne-a declarat:

„La acest moment, eu sunt parlamentar independent, ca şi ceilalţi cinci colegi ai mei, din parlament. Este normal ca acum să purtăm o serie de discuţii cu mai multe formaţiuni politice, pentru că avem nevoie totuşi de susţinere politică pentru îndeplinirea promisiunilor făcute către electoratul care ne-a trimis, prin votul acordat, în Parlamentul României. Nu neg faptul că am fost contactat pentru discuţii de către reprezentanţii Partidului Democrat Liberal, cum nu neg nici faptul că inclusiv colegii de la UDMR – în spirit de glumă, bineînţeles – şi-au arătat disponibilitatea de a mă primi în rândul lor. Deocamdată, totul se rezumă doar la discuţii, şi rămâne de văzut ce decizie voi lua. În mod sigur, va fi cea mai bună decizie nu pentru mine personal, ci pentru electoratul din Colegiul I de senatori, oameni care mi-au acordat încrederea lor!”, a încheiat Cezar Măgureanu.

Oana CĂLIN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here