Tradiţionala colaborare dintre administraţiile locale din Giurgiu şi Ruse se materializează din nou într-un proiect finaţat, în cea mai mare parte, din fonduri europene. Este vorba despre reabilitarea unor tronsoane de drum din Ruse şi Giurgiu, aflate în apropierea punctului de trecere a frontierei. În Giurgiu, vorbim despre 2,4 kilometri de străzi, dar şi de amenajarea a două noi sensuri giratorii, valoare totală a acestor lucrări fiind de aproximativ 1,2 milioane Euro. Proiectul “Îmbunătăţirea accesibilităţii Euroregiunii Giurgiu – Ruse cu coridorul 9 Pan European de transport” derulat în parteneriat de primăriile celor două municipii prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România – Bulgaria a fost lansat oficial marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Primăria Ruse.

Acesta vizează reabilitarea unor drumuri din apropierea punctului de trecere a frontierei precum şi apariţia unor sensuri giratorii. Primăria municipiului Giurgiu va beneficia în urma acestui proiect de îmbunătăţirea unui tronson de 2,4 kilometri de drum, marcarea acestuia, refacerea bordurilor precum şi două sensuri giratorii noi în zona Sârguinţa şi a vechiului Abator. Valoarea proiectului pentru Giurgiu este de aproximativ 1,2 milioane de euro, 84% din sumă fiind asigurată prin fonduri europene, 13% de Guvernul României şi 3% de consiliul local al municipiului.Prezent la Ruse ca şef al delegaţiei, viceprimarul Alexandru Vladu crede că acest proiect va fi binevenit atât pentru transportatori cât şi pentru pietoni. La Giurgiu proiectul a demarat în luna iulie, şi va avea o durată de implementare de 30 de luni. După realizarea proiectului tehnic şi a licitaţiilor, începerea efectivă a lucrărilor va avea loc în vara anului viitor.

Cristina MOISE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.