Coincidență sau nu chiar în timpul vizitei asistentului secretarului american de Stat, Victoria Nuland, ce s-a aflat vineri și sâmbătă la București, premierul Victor Ponta și-a găsit de rezolvat niște treburi mult mai importante în afara țării. Atât de importante încât nici nu a catadicsit să ne spună pe la ce mall și-a pierdut vremea…

Înarmată cu mult bun simț, Victoria Nuland l-a scuzat pe premier considerând că lipsa acestuia este „o simplă întâmplare”, nedorind să se implice în dezbaterea politică internă din România. Premierul Victor Ponta deși a anunţat de vineri că nu este în țară el n-a dorit să precizeze și unde este. Dacă de doamna Nuland nu a avut chef, premierul a dorit să ne demonstreze că are timp însă de Facebook unde a postat – conform celor de la Hot.News – un mesaj de ,,La mulţi ani!” pentru ministrul de Externe, Titus Corlăţean şi altul pentru jurnalistul Antenei 3, Mihai Gâdea.

America ne sugerează o justiție neobedientă politicii și o presă liberă

Conform agențiilor de presă asistenta secretarului american de Stat pe afaceri europene şi eurasiatice, Victoria Nuland a menționat în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o cu un grup de jurnaliști români, că politicul nu trebuie să se amestece în justiţie. America vrea o Românie curată şi puternică, a spus Nuland. Vă prezentăm mai jos cele mai importante declaraţii:

Victoria Nuland:
E un an foarte important pentru România, se implinesc 10 ani de la intrarea în NATO
Parteneriatul nostru strategic e foarte important pentru SUA. Am făcut multe pentu a sustine tranziţia spre democraţie în România
Sunt aici pentru a susţine dezvoltarea relaţiilor noastre. Punctul central al eforturilor noastre este să întărim şi să aprofundăm statul de drept şi standardele democratice
Despre mass-media: SUA consideră oriunde în lume că presa liberă e fundamentală
O presă liberă este felul în care cetăţenii unei ţări înţeleg şi au transparenţă şi văd ceea ce fac aleşii lor. Relaţia dintre presă şi stat trebuie să fie deschisă, transparentă şi liberă.
SUA au o istorie îndelungată în ceea ce priveşte susţinerea libertăţii presei şi vom continua să facem asta
Despre condamnarea lui Adrian Năstase şi comparaţia făcută de Victor Ponta cu cazul Iulia Timoshenko: Nu voi comenta cazuri invidiuale. Aşa cum mass-media liberă e fundamentală, aşa şi justiţia independetă e esenţială pentru  democraţie.
Atunci când există atacuri la adresa independenţei Justiţiei, ne îngrijorează. Ne îngrijorează atunci când politicienii din orice partid decid să ştirbească într-un fel independenţa Justiţiei. Este un lucru pe care îl urmărim în ţări din toată lumea şi românii au luptat din greu pentru dreptul de a avea o Justiţie independentă şi cu atât mai mai mult cu cât aţi făcut paşi mari în ultimii cinci ani în această direcţie. Şi vreau să le transmit tuturor românilor: indiferent ce partid susţineţi sau unde trăiţi în această ţară să luptaţi din răsputeri să apăraţi o Justiţie independentă şi să o păstraţi departe de politică
Dacă a cerut o întâlnire cu Victor Ponta, dacă are un mesaj pentru premier:
Premierul a fost primit de vicepreşedintele Biden nu demult, a fost o vizită bună. Sunt încrezătoare că mesajele transmise ministrului de Externe vor fi transmise mai departe.
A fost, sincer, o întâmplare faptul că eu am putut veni în România într-o zi în care el avea alte obligaţii
Despre modificările la Codul Penal: Am primit nişte asigurări foarte importante astăzi, din nou, din partea Guvernului român în ceea ce priveşte înţelegerea faţă de reacţia internaţională vizavi de acele evenimente, dar vreau să spun din nou că cetăţenii din România trebuie să insiste pe statul de drept şi pe transparenţa guvernării.
Despre legea amnistiei- Nu mă voi amesteca în procesele interne din această ţară. Am fost informată în legătură cu variantele posibile aici şi nu-mi este clar care este traiectoria aici, este importantă o dezbatere.

Despre Republica Moldova: SUA susţin suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova. România trebuie să fie mândră de faptul că a fost mentor pentru Moldova în drumul său european
Cel mai important mesaj pentru Guvern: America îşi doreşte ca România să fie puternică şi democratică. SUA îşi doresc o Românie cât mai puternică posibil, cât mai curată. SUA îşi doresc partener strategic şi pentru viitor
Victoria Nuland s-a întâlnit în această dimineaţă cu ministrul de Externe, Titus Corlăţean.SUA au „un interes profund” în dezvoltarea statului de drept, a justiţiei, a deschiderii economice, a transparenţei în România, a declarat Victoria Nuland. Aseară, Nuland s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu.
(Jurnal)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here