Pentru al doilea an la rând, Nagoya a fost votat cel mai puțin interesant oraș din Japonia, dintr-un număr de opt orașe mari, scrie SoraNews24.

Municipalitatea orașului și-a pus firesc întrebarea: Să fie oare din cauză că nu avem hârtie igienică în toaletele publice?

În acest moment, oricine folosește toalele publice în cele 600 de parcuri din oraș (Noi, la Giurgiu, abia avem două! – n.red.)) va constata că nu există hârtie.

Cazul hârtiei igienice a fost prezentat succint de către un consilier local ( Yoshinori Matsui): Pentru a face Nagoya atractiv… pentru a face turiștii japonezi să gândească faptul că au avut o ședere plăcută în Nagoya… în spiritul ospitalității… nu ar fi mai bine să avem hârtie igienică în toaletele din parcuri? – spunea el.

Oponenții inițiativei hârtiei igienice au menționat costurile deosebit de mari, deși se mai flirtase cu această idee în trecut, dar cu rezultate dezastruoase.

Unul dintre cei care se ocupă de mentenanța parcurilor, Katsuyoshi Shimosa, susține că multe role de hârtie au dispărut la scurt timp după ce au fost plasate în veceuri (Același lucru s-ar întâmpla și la noi în România, dovadă că obiceiurile proaste sunt …mondiale!)


Omul a făcut, firesc, socoteala câte role de hârtie ar fi necesare pentru toaletele celor 600 de parcuri și cu siguranță și-a pus mâinile în cap, disperat! Pentru echiparea unei singure toalele, cu hârtie igienică, pe un interval de un an se ajungea la suma de 266 dolari, iar la nivelul orașului, având în vedere numărul toaletelor, ar fi fost vorba de 221.000 dolari!! Costisitor, nu-i așa ?!

(Jurnal)