furt-lemne1Cele zece procente de suprafață împădurită de pe teritoriul județului nostru nu reprezintă, nici pe departe, o suprafață suficientă. Conform celor declarate pentru „Jurnal Giurgiuvean” de purtătorul de cuvânt al Direcției Silvice Giurgiu, Ionuț Militaru, județul nostru este considerat un județ deficitar în ceea ce privește suprafața de fond forestier pe care o deține. Pragul minim ca un județ să nu fie considerat deficitar este de aproximativ 16%

„Am putea împăduri, teoretic, orice zonă unde se află teren degradat, cum ar fi luncile râurilor, zone de dig sau maluri, lunca Dunării, dar și alte terenuri arabile, Acestea ar putea fi considerate suprafețe bune de împădurit, dar Regia Națională a Pădurilor – Romsilva nu deține astfel de suprafețe pe raza județului Giurgiu”, ne-a declarat Ionuț Militaru.

Cât privește situația ilegalităților constatate de angajații Direcției Silvice Giurgiu, purtătorul de cuvânt al instituției ne-a precizat că nu s-au înregistrat defrișări ilegale, ci doar tăieri ilegale de arbori pentru care s-au aplicat 62 de sancțiuni contravenționale cu o valoare totală a amenzilor de 107.500 de lei.

Zonele cele mai expuse sustragerilor de material lemnos sunt Trupul de Pădure Căscioarele, Cantonul Prundu, Cantonul Flămânda, Cantonul Greaca. 

 „Pentru stoparea tăierilor ilegale de arbori în zonele amintite, s-au luat măsuri de patrulare în aceste zone cu efective mixte de jandarmi și polițiști din cadrul inspectoratelor județene”, a mai afirmat Ionuț Militaru.

(Jurnal)

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here