Ședința ordinară a Consiliului Județean Giurgiu, cu nouă puncte pe ordinea de zi, a fost, ca și cele de până acum, una disputată, din pricina aleșilor PNL care au avut de comentat aproape la fiecare punct. Dar cele mai aprige discuții s-au purtat în jurul proiectului aflat la numărul șapte, care prevedea stabilirea salariilor de bază din aparatul de specialitate al Consiliului Județean Giurgiu și din cadrul serviciilor publice din subordinea acestuia.

Consilierii județeni Florian Velicu și Nicușor Iacob au făcut o serie de aluzii la salariul de vicepreședinte (care ajunge la 15.200 de lei), întrebând, cu un ton mai mult ironic, ce face un asemenea angajat de acești bani, în comparație cu suma pe care ar obține-o un consilier județean: 920 de lei. Amintim că aceasta din urmă a fost majorată, cu circa trei luni în urmă, de la 720 la 920 de lei.

„Cu cât crește salariul net, și cât este inflația, domnilor? E vorba de trei procente?”, a întrebat Florian Velicu, afirmația sa stârnind hohote de râs în sală.

Printre alte proiecte aprobate de aleșii județeni în ședința din 31 ianuarie se numără achiziționarea a trei mii de pubele care vor fi distribuite în satele și comunele din județ, atribuirea cu titlu gratuit a unui spațiu de 78,96 mp, situat la etajul IV al clădirii de pe Bd. Mihai Viteazu nr. 4 pentru Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Management eficient pentru un județ curat” și Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Iluminat Public Eficient”.

(L.  Balaban)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here