În cadrul unei recente întâlniri cu presa locală a reprezentanţilor organizaţiei municipale a PNL, Mirel Marin, consilier în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Sport Giurgiu şi, totodată, membru al acestei formaţiuni politice, afirma că „sportul giurgiuvean, în mare parte, este la un pas de colaps”. Motivul invocat de Mirel Marin era lipsa fondurilor, direcţiei fiindu-i alocaţi, anul acesta, doar 70.000 de lei. Suma reprezintă doar 47% din bugetul anului trecut, şi nu acoperă decât salariile angajaţilor – şi acest lucru cu greu – precum şi organizarea a doar 40 din cele 85 de competiţii programate pentru 2011. „Ne-am văzut puşi în situaţia de a nu mai putea sprijini în niciun fel cei circa trei mii de sportivi pe care îi avem în evidenţă. De asemenea, am fost nevoiţi ca, la fiecare disciplină sportivă, să tăiem câte una, chiar două competiţii. Nici în ceea ce priveşte infrastructura nu stăm foarte bine, sportivilor giurgiuveni lipsindu-le baze sportive la standarde ridicate. Vom încerca să facem faţă acestei perioade cu ajutorul sponsorilor, dar, din nefericire, nici aceştia nu se prea înghesuie” a mai spus consilierul DJS Giurgiu.

Oana CĂLIN

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here