Invitată vineri, 30 aprilie, să ia parte la conferinţa de presă organizată săptămânal de PNL Giurgiu, doctorul Rodica Buşcu (membru PNL şi consilier local din partea acestui partid) a comentat noile reglementări din domeniul sănătăţii. În opinia preşedintelui Asociaţiei Medicilor de Familie din judeţul Giurgiu, sistemul de sănătate din România este la pământ, iar drepturile pacienţilor sunt încălcate sistematic.

Rodica Buşcu consideră că ultimele noutăţi “aruncate pe piaţă” de Ministerul Sănătăţii (coplata şi modificarea legislaţiei în acordarea concediului medical) pe de-o parte vor restricţiona accesul cetăţeanului la tratament, iar pe de altă parte îl vor transforma, pe medic şi pe pacient, într-un infractor.

“După 15 mai, concediile medicale se vor acorda în alt mod. Este o ruşine pentru sistemul de sănătate. Suntem consideraţi infractori. Este ceva aberant. Se are în vedere formarea unei comisii dintr-un reprezentant al angajatorului, un reprezentant al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi un poliţist comunitar. Aceştia vor merge până la uşa bolnavului ca să verifice dacă acesta se află la domiciliu. Ba chiar se va impune un orar, în care pacientul trebuie să se afle acasă. Suntem de râsul râşilor”, a mai spus Rodica Buşcu.

Referitor la intenţia Guvernului ca, de la 1 iulie, să fie introdusă coplata în cabinetele medicale de familie, preşedintele AMF Giurgiu a spus: “Este o măsură aberantă pentru că se referă tot la o persoană asigurată, care plăteşte lunar pentru a beneficia de servicii. Această coplată o să ne usture pe toţi. Vor fi afectaţi cei care nu au bani, care nu îşi permit să plătească suplimentar”.

Rodica Buşcu a vorbit şi despre faptul că, pentru a preîntâmpina un eventual blocaj al sistemului medical, la nivel naţional, AMF doreşte să stabilească o sumă simbolică, de 10 RON, pe care un pacient să o plătească.

Conform noilor reglementări, un medic de familie este “sfătuit” să consulte 20 de pacienţi pe zi, de la al 21-lea urmând să se perceapă o anumită taxă. Rodica Buşcu a declarat că, până în acest moment, în judeţul Giurgiu nu s-a ţinut cont de această prevedere şi că, unii medici consultă până la 40 de pacienţi pe zi. Fiind un medic cunoscut şi apreciat în municipiu, Rodica Buşcu a declarat că va face tot posibilul pentru ca toţi pacienţii săi să beneficieze de cele mai bune servici medicale, ca şi până acum. Medicul giurgiuvean se gândeşte chiar la metode proprii, şi anume de a cere bani numai pacienţilor cu un venit important “pentru care 10 RON în plus nu se simt la buzunar”.

Bogdan VLADU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here