Neplata salariilor, mai bine de două luni de zile, pentru cei aproximativ o mie de angajați ai Direcției Generale de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului Giurgiu a dus la un eveniment pe care îl anticipa, cu ceva timp în urmă, directorul instituției amintite, Cătălin Lupu: GREVA. 

Începând de astăzi, joi, 4 iunie, sindicaliștii din DGASPC Giurgiu au anunțat că intră în GREVĂ JAPONEZĂ până pe data de 15 iunie, după care, cel mai probabil, dacă nu se va remedia situația, vor trece la pichetarea instituțiilor (Instituția Prefectului, în speță).

Reamintim faptul că, de două luni, angajații DGASPC Giurgiu nu și-au primit salariile, mulți dintre ei amenințând că vor renunța la locurile de muncă actuale. De altfel, pe surse, se pare că deja au început să apară cereri de suspendare a contractelor individuale de muncă ale celor nemulțumiți de situația în care se află DGASPC Giurgiu. Informații cu privire la situația instituției de protecție socială au fost transmise încă din luna ianuarie, în mai multe rânduri: 27 ianuarie, 31 martie și 4 mai, însă solicitările pentru găsirea unei soluții au rămas fără răspuns. 

Singura speranță ar mai fi fost rectificarea bugetară din luna august, însă, așa cum preciza directorul Cătălin Lupu, nu se știe cum vor mai rezista cei o mie de angajați ai Direcției. Deocamdată, după cum spunea directorul DGASPC Giurgiu într-o conferință de presă desfășurată la sediul Consiliului Județean, angajații au ajuns să se plângă de faptul că cer bani împrumut de la cămătari, pentru a se putea descurca!

(Jurnal)