donatii-sange-vreau-sa-donez-sangeÎn urmă cu o săptămână  publicația noastră  Jurnal giurgiuvean  demara o scurtă  campanie umanitară prin care  solicita  cetățenilor de bună credință din municipiu să doneze sânge pentru un tânăr care suferise o  complicată intervenție chirurgicală și avea nevoie urgentă de sânge.   La scurt timp tinerii  din ALDE Giurgiu sau mobilizat și luni dimineață au donat sânge pentru acest tănăr și pentru alte persoane  aflate în nevoie de acest lucru. A doua zi publicația noastră a primit solicitarea de a lansa un alt anunț umanitar prin care Liga cadrelor didactice solicita donatori pentru salvarea colegului lor , profesorul Bivolaru ,  care din nefericire, între timp ,  destinul a ales să  îl strige  la  catalog printre îngeri.

 Această campanie începută ad-hoc ne-a determinat  să realizăm cât de important este să dăruim viață, speranță, iar  a dona sânge  poate însemna cadoul cel mai de preț  pe care îl poți face unui semen de-al tău , și anume VIAȚA.  Inspirați de gestul nostru , de tot acest șir de evenimente tragice, tinerii din Partidul  Social Democrat din Giurgiu  (TSD) ,  au demarat  în data de 10 septembrie o campanie de donații sânge.

 Fără a fi malițioși i-am  întreba însă pe membrii TSD Giurgiu unde erau când acel tânăr implora să îi găsim donatori?  Unde erau atunci când colegii domnului profesor  Bivolaru solicita la rândul său, sânge?  Evident echipa lor de imagine îi vor scuza  spunând în vreun comunicat de presă  că nu aveau cunoștință întrucât partidul PSD, nu citește  probabil decât  presa obedientă. O scuză pertinentă  pentru  acești tineri ,viitori politicieni, pe care  îi  felicităm totuși  că au învățat să   profite și să transforme orice  demers umanitar  în  portofoliu electoral.  

Un singur lucru trebuie însă trebuie precizat : prin sânge deocamdată nu se transmite  și simpatia sau dorința de  a vota  candidații  PSD!  În rest încă o dată felicitări pentru că duceți mai departe o campanile pe care noi doar am născut-o ! Voi țineți-o vie!

(Mister Blad )

 

5 COMENTARII

  1. Dar din cât se vede,singurii care au luat această inițiativă nobilă,de a dona sânge,au fost cei de la ALDE și mai apoi cei de la PSD,pe care autorul este fooaaarte supărat,că au intervenit la interval de câteva zile,fapt pentru care îi suspectează de ipocrizie,prefăcătorie,nesinceritate și altele.Numai că autorul nu zice nimic despre Marele și Noul Partid Pedelisto-Liberal,care nu trebuie să participe la asemenea acțiune,ei trebuie să se păstreze cât mai sănătoşi şi viguroși,să fie pe fază când dărâmă DNA -ul guvernul,să se arunce repede pe scaune la masă,să nu le-o ia alții înainte!

  2. Stimabile autor al acestui articol ai atins ridicolul. Ce importanță are cine, ce și cui a donat? Domnule apreciază acest gest (pur și simplu)! Dumneata ai donat ceva în viața dumitale? Vrei sa induci ideea că un grup sau partid politic este vinovat de nefericita soartă a unor semeni de-ai noștri care au murit? Ar trebui să îți ceri scuze. Nu se poate să îți bați joc de memoria acestor doi concetățeni ai noștri care au decedat și nici să le folosești decesul în acest mod. Este dovadă de cinism. Totuși suntem oameni.

  3. Aparatul partidului socialist isi face prezenta, cand nu ai invatat carte, nu ai o profesie partidul te poate ajuta, din lipitor de afise devi director, sef de partid, deputat, senator. Din nefericire sunteti multi si prosti iar fara carnetul ala de partid sunteti niste nimeni, care intr-o societate normala ati muri de foame. Sunteti atat de prosti si indoctrinati incat nici macar nu mai sesizati lucruri care tin de substanta. Cat despre DNA ar trebui sa curete toata clasa politica de infractori deghizati in politicieni. Politica asta ordinara este singura voastra de a supravieui mai ramelor politice.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.