Zilele trecute s-au împlinit  mai bine de doi ani şi jumătate  de la tragedia petrecută în #Colectiv. Invitaţi în studioul de televiziune de la ”Realitatea”, câţiva dintre cei care şi-au pierdut acolo fiinţe dragi lor, intrigaţi, fac declaraţii despre momentul tragediei şi neputinţa autorităţilor de a da, după atâta timp,  un verdict în acest sens.

Un tânăr povesteşte despre faptul că se afla împreună cu sora sa care îşi serba în acea seară, data de naştere. Flăcările au mistuit-o …Tânăra nu a mai putut fi salvată. Revolta fratelui acesteia era cu atât mai mare cu cât – povestea el –  cu câteva zile înainte îi murise un prieten…Ştiţi cum? După ce, în data de 28, a ajuns cu el în stare critică la un spital din Capitală , a fost transferat la clinica ” Bagdasar Arsenie” unde a murit ”cu zile” pentru că cei ce trebuiau să îl opereze plecaseră cu toţii în minivacanţa de 1 Mai, după cum declara tânărul. Asta după ce cu numai puţin timp înainte, medicilor, Guvernul le-a mărit, substanţial, salariile!

În alt plan, în aceeaşi perioadă , un pacient se prezenta în dimineaţa zilei de sâmbătă,  28 aprilie, la serviciul de urgenţă al Spitalului judeţean de Urgenţă  Giurgiu, acuzând o durere şi totodată o umflătură a ochiului drept. Omul solicita o consultaţie, ştiut fiind că toate cabinetele medicale, atât cele de stat cât şi cele  private, sunt închise în această zi a săptămânii. Medicul de gardă îşi întreabă mai întâi asistentele cum se numeşte un unguent  pe care pacientul l-ar putea folosi. Află însă de la cel afectat că omul deja îl folosise, dar  fără niciun efect . Atunci doctorul îi oferă bolnavului, cu discreţie,  un sfat ”medical”: Luaţi o coadă de lingură, încălziţi-o şi puneţi-o pe locul inflamat…Este un leac băbesc, dar s-ar putea să dea roade!  Giurgiuveanul e siderat. Pironit în mijlocul salonului, pare  a se întreba: E o glumă? Nu, deloc!  Medicul o spune  cu destulă responsabilitate. În final pacientul este avertizat că ar fi singura sa soluţie până miercuri când personalul medical de specialitate se va întoarce din minivacanţa acordată de Guvernul României! Bravos Naţiune! Halal sistem de sănătate ne-ai dăruit! Până atunci pacientul nu are altă  variantă decât să se roage la Dumnezeu…şi să aştepte!

Şi în cazul tănărului decedat la spitalul Arsenie Bagdasar , dar şi în cazul ( oarecum banal) al pacientului giurgiuvean, în mod normal  un cadru medical trebuia să asigure serviciul de permanenţă. Din păcate în România bolnavii  devin, după cum constatăm,  rodul hazardului. Ei sunt trataţi în funcţie de cheful sau de disponibilitatea unor medici, ca în cazurile de faţă, atunci când se întorc din vacanţe. Evident că vina nu este, în mod direct  a lor,  a medicilor, ci a celor puşi să managerieze aceste spitale , lipsiţi de logica realizării unui program de care bolnavii să beneficieze în orice clipă. Păcat de investiţiile făcute , cu eforturi financiare în Spitalul de Urgenţă Giurgiu, cât timp pacienţii au ajuns să constate că , vorba aceea: ”au unde, au cu ce, dar n-au cu cine!”

(Florian Tincu)