În perioada 13 – 22 decembrie la Centrul Cultural Local „Ion Vinea”, instituţie aflată în subordinea Primăriei Giurgiu, se desfăşoară în oranizare proprie, sau prin găzduire în sălile sale de spectacole, foarte multe manifestări cultural – artistice şi nu numai. Aceste manifestări, ne spune Virgil Peţanca, directorul Centrului cultural, care se desfăşoară sub genericul Sfintelor Sărbători de Crăciun, sunt organizate de noi sau de către alte instituţii cultural –artistice sau şcolare, iar unele se ţin în sălile de la sediul instituţiei,  altele la Ateneul „Nicolae Bălănescu” sau pe scena special amenajată pentru sărbători de către Primăria Giurgiu în Parcul Mihai Viteazul. Manifestările organizate sau găzduite de Centrul Cultural Local „Ion Vinea” se vor desfăşura după următorul program:

l Vineri, 13 decembrie, la Galeriile de Artă „Silvia Grosu Jelescu, din centrul municipiului, în organizarea lui Proimage Group se deschide Târgul de sărbători. La Ateneul „Nicolae Blănescu”, de la orele 12.00, în organizarea Primăriei Giurgiu va avea loc, la iniţiativa primarului Nicolae Barbu, o festivitate de premiere a cuplurilor giurgiuvene care aniversează 50 de ani de căsătorie. De la orele 17.30, pe scena din parcul Mihai Viteazul se va derula un spectacol muzical – coregrafic dedicat Sărbătorilor de Iarnă. Spectacolul, ne spune Virgil Peţanca, este susţinut de cursanţii de la Cercurile de Dans modern şi Canto muzică uşoară ale Centrului cultural local „Ion Vinea”, conduse de profesorii Petrică Moga şi Carmen Mihaela Peţanca.

l Sâmbătă, 14 decembrie, la Ateneul „Nicolae Bălănescu”, de la orele 16.00, Centrul Cultural Local „Ion Vinea” şi Seminarul Teologic „Teoctist Patriarhul” prezintă o inedită seară de teatru, plină de surprize. De la orele 17.30, în Parcul Mihai Viteazu vor evolua într-un spectacol muzical – coregrafic elevii de la Cercurile artistice de Dans popular şi Canto muzică uşoară ale Şcolii Populare de Arte din cadrul CJCPCT Giurgiu.

l Duminică, 15 decembrie, de la orele 12.00; 15.00 şi 17.00, în Sala de spectacole a Centrului cultural local „Ion Vinea”, SC SHOWLANDIA SRL prezintă spectacolul artistic pentru copii „Showul lui Mikey Mause şi prietenii săi”. De la orele 17.30 pe scena amplasată în Parcul Mihai Viteazul elevii de la Cercurile de Dans modern şi Canto muzică uşoară din cadrul Centrului cultural local „Ion Vinea” vor susţine un spectacol muzical – coregrafic.

l Luni, 16 decembrie, de la orele 9.30, la Centrul cultural „Ion Vinea” Inspectoratul Judeţean de Jandarmi susţine un spectacol muzical – coregrafic dedicat Sărbătorilor de Iarnă. Tot aici va fi susţinut un spectacol similar de la orele 18.00 de către elevii Colegiului Naţional „Ion Maiorescu”.

l Marţi, 17 decembrie, de la orele 17.00 la Ateneul „Nicolae Bălănescu” elevii Centrului cultural „Ion Vinea” susţin un spectacol muzical – coregrafic dedicat Sărbătorilor de Iarnă.

l Miercuri, 18 decembrie, de la orele 17.20 la Ateneul „Nicolae Bălănescu” are loc un Concert anual de colinde organizat de Episcopia Giurgiu.

l Joi, 19 decembrie, de orele 17.00, la Sala de spectacole a Centrului cultural „Ion Vinea” are loc un spectacol de sărbători susţinut de artişti CJCPCT Giurgiu. De la orele 18.30 la Ateneul „Nicolae Bălănescu”, ne spune Virgil Peţanca, are loc tradiţionalul Concert de Crăciun, susţinut de Orchestra Simfonică Giurgiu. Dirijorul Virgil Peţanca ne declară: „Pe tot parcursul concertului vom căuta să satisfacem mai multe gusturi ale meleomanilor muzicii de factură cultă. Astfel, că în program vor fi lucrări din creaţia compozitorilor: Georges Bizet, Frantz Schubert, Francesco Sartori, Frantz von Suppe, W.A. Mozart, Eduardo di Capua şi bineînţeles Johannes Strauss. Avem invitaţi în concert pe tenorul Marius Olteanu din Trupa Distincto şi pe soprana Cornelia Harrean – o româncă stabilită în America. Intrarea la acest concert se face pe bază de INVITAŢII GRATUITE, cu locuri. Invitaţiile pot fi ridicate de la Centrul Cultural Local „Ion Vinea”.

l Vineri, 20 decembrie, la Ateneu, de la orele 17.00, Asociaţia „Flori Art” susţine un spectacol coregrafic şi o lansare de carte. Tot aici, în aceeaşi zi, îşi vor lansa câte o carte scriitoarea Luminiţa Geleţu şi Asociaţia Salvaţi Copii, iar de la orele 17.00 Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport va susţine o serbare proprie. De la orele 17.30, în Parcul Mihai Viteazul artiştii de la CJCPCT susţin un program muzical – coregrafic.

l Sâmbătă, 21 decembrie, de la orele 16.00, la Ateneul Nicolae Bălănescu va avea loc un Concert de muzică sacră susţinut de Biserica Creştină Baptistă „Sfânta Treime” din Giurgiu. De la orele 17.30 pe scena din Parcul Mihai Viteazul cantautorul giurgiuvean Tică Lumânare susţine un recital de muzică folk.

l Duminică, 22 decembrie, de la orele 17.30 pe scena din Parcul Mihai Viteazul  elevii din şcolile şi liceele giurgiuvene vor prezenta un amplu spectacol de colinde tradiţionale. Spectacolele din această lună, a subliniat Virgil Peţanca, sunt oferite cu generozitate de Primăria Giurgiu, din iniţiativa domnului primar Nicolae Barbu.

Heliade CĂLIN