Carmen-Mihaela-petanca          Organizată în data de 23 martie de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (C.J.C.P.C.T.) Giurgiu, în colaborare cu autoritățile locale, ”Șezătoarea” de la Stănești s-a desfășurat în incinta Școlii Gimnaziale din comună și a reunit peste 30 de persoane de toate vârstele, cel mai tânăr participant având numai trei ani, iar cel mai în vârstă, 80 de ani!

La această manifestare, ne-a declarat directorul C.J.C.P.C.T. Giurgiu, Carmen Pețanca, a participat și preotul satului, care a explicat celor prezenți semnificațiile religioase ale unor sărbători specifice lunii martie, cum ar fi ”Mucenicii” și ”Buna Vestire”. De asemenea, ca la orice șezătoare, bătrânii comunei au spus proverbe, zicători, au jucat hore și sârbe și au depănat amintiri din vremurile tinereții lor.

          ”Șezătoarea” de la Stănești, ne-a mai precizat Carmen Pețanca, s-a desfășurat într-o sală special amenajată cu obiecte de artă populară și de uz gospodăresc (macate, ștergare, velințe, costume populare), asemenea unei odăi țărănești, pentru a crea cadrul adecvat șezătorilor de altădată.

          Ne bucură faptul că, la finalul manifestării, participanții, îndeosebi adulții, s-au arătat extrem de încântați că au avut ocazia de a retrăi atmosfera tradițiilor vlășcene și de a le împărtăși celor mai tineri, ceea ce înseamnă că obiectivul nostru – de a reînvia imaginea șezătorilor de altădată, a fost cu succes atins, a conchis managerul C.J.C.P.C.T. Giurgiu, Carmen Pețanca.

        Gostinu  ”Șezătoarea” de la Gostinu, organizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (C.J.C.P.C.T.) Giurgiu în data de 25 martie și desfășurată în incinta Școlii Gimnaziale din comună, a avut ca temă ”File de monografie”, în acest an împlinindu-se 100 de ani de la moartea lui Anghel Mareș, cel după care a fost denumită școala mai-sus menționată.

          Potrivit declarației directorului C.J.C.P.C.T. Giurgiu, Carmen Pețanca, pentru publicația noastră, participanții la această manifestare au fost persoane de toate vârstele (copii, părinți, bătrâni), dar și câteva oficialități locale. Printre recitatorii acestei manifestări s-au numărat Alin Tîru, Oana Firică și Mihai Gheorghiță, membri ai Cenaclului Literar din Gostinu, coordonat de prof. Victor Enache, cel care a și contribuit la realizarea evenimentului, alături de cadrele didactice ale școlii. De asemenea, grupul vocal al școlii a interpretat diferite melodii populare, iar elevii Robert Ghioaldă și Alexandru Ciumberică au încântat participanții cu melodii interpretate la orgă și la chitară. Nu în ultimul rând, a conchis managerul C.J.C.P.C.T. Giurgiu, Carmen Pețanca, amintiri din viața satului Gostinu au fost împărtășite de bătrânii comunei, care au încercat, astfel, să pună în valoare poveștile, obiceiurile și tradițiile vlășcene de odinioară.

(Teodora NICOLAU)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here