Se ştie că la Vedea era, încă, funcţională cea mai veche maşină de pompieri din judeţ, fabricată în anul 1932. Numai că, de câteva săptămâni, s-a fisurat bazinul, astfel că nu a mai putut fi folosită.

„Din fericire, nu am avut probleme, în sensul că nu a fost necesară nicio intervenţie în ultima perioadă. Dar, de circa două săptămâni, ISU Giurgiu ne-a dotat cu o maşină ceva mai nouă, un SAVIEM de capacitate a rezervorului de 3000 de litri, autospecială care a fost în folosinţa celor de la Toporu. Sperăm să rezolvăm şi problema apărută la bazinul de apă al maşinii noastre, astfel că vom avea două autospeciale de intervenţie”, ne spunea primarul comunei Vedea, Marian Bălan.

De altfel, pe primarul din Vedea l-am găsit pregătindu-se să plece la Bucureşti, la Ministerul Dezvoltării.

„Am fost anunţat că astăzi (n. red – joi, 23 noiembrie) trebuie să mă prezint la Minister să semnăm contractul de finanţare pentru asfaltarea celor 12 kilometri de drum comunal. De anul viitor, vom finaliza şi problema canalizării, astfel că vom vorbi despre comuna Vedea ca despre o comună din ce în ce mai modernă. Odată cu asfaltarea celor 12 kilometri, pot spune că „închidem” comuna în materie de asfaltare. Mai avem acum o promisiune pentru extinderea şcolii, dar, despre ea vom vorbi după ce semnăm contractul de finanţare”, a încheiat primarul Bălan.

Valoarea proiectului de asfaltare este, conform spuselor primarului, de 11,723 milioane lei.

(Jurnal)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here