Primarul municipiului, Nicolae Barbu, a declarat miercuri, 1 octombrie, într-o conferinţă de presă  că va scoate la licitaţie serviciul public de transport în comun.

Vom concesiona acest serviciu prin licitaţie publică –  a spus edilul Nicolae Barbu – cu dublu scop: creşterea confortului călătorilor şi cel al numărului de trasee. Până acum am asigurat o grilă de gratuităţi de 900 milioane de lei pe lună pentru unii giurgiuveni, grilă pe care o vom asigura şi în continuare. Nicolae Barbu preciza că va fi o licitaţie publică la care va participa şi actualul prestator TRACUM,  dar şi mai multe societăţi comerciale cu capital privat. În Caietul de sarcini sunt prevăzute multe condiţii pe care trebuie să le îndeplinească participanţii. Vom pune licitaţia pe SEAP şi la ea se poate înscrie oricine posedă autobuze de transport persoane. De gratuităţi 100% au beneficiat şi vor beneficia şi pe viitor pensionarii, persoanele cu handicap şi însoţitorii acestora, veteranii de război, văduvele acestora şi luptătorii în revoluţie. De reducerea cu 50% a biletului de transport au beneficiat şi vor beneficia elevii şi studenţii, reducerile acordându-se pe baza unui card eliberat la începutul anului şcolar/universitar. Conform primarului Barbu în primele trei luni toate autobuzele de transport persoane vor fi dotate de noul proprietar cu cititoare de card. Cardurile vor fi eliberate de către Primărie.

În acest mod, la sfârşitul fiecărei luni vom şti situaţia exactă, respectiv câţi călători au fost transportaţi zilnic şi de câte ori se plimbă o persoană cu autobuzul. În acest sens de o parte şi de alta a  Primăriei va fi amplasată câte o staţie, iar toate autobuzele vor face conexiune în aceste staţii. În acest mod, a conchis primarul municipiului, se vor îmbunătăţi şi condiţiile de călătorie inclusiv pentru persoanele cu handicap şi însoţitorii acestora.

Heliade CĂLIN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here