Ministerul Educației și Cercetării a transmis, pentru G4Media.ro un punct de vedere în care arată că organizarea serbărilor tradiționale de sfârșit de an cu participarea elevilor, cadrelor didactice și părinților este interzisă.

Iată răspunsul complet al Ministerului:

În România, la ora actuală, este instituită, pentru o perioadă de 30 de zile, starea de alertă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/15 mai 2020, urmare a evoluției situației epidemiologice naționale și internaționale, determinată de răspândirea noului coronavirus/SARS-CoV-2.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 55/15 mai 2020, revenirea în unitățile de învățământ vizează doar elevii din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a, anii terminali din școala profesională și școala postliceală, în condiții de siguranță, întrucât, începând cu data de 2 iunie, pentru o perioadă de două săptămâni, se derulează doar activități de pregătire și consiliere pentru examenele naționale, în contextul respectării unor măsuri stricte de prevenire/protecție.

În aceste condiții, singura variantă de organizare a festivităților, la care au apelat deja unele școli din țară, sunt platformele online precum Zoon.

În alte cazuri, cum a fost un liceu din Pașcani, a avut loc o festivitate cu participarea a doar câtorva persoane, scopul fiind premierea șefilor de promoție.

La nivelul școlilor și liceelor din Giurgiu, singura modalitate prin care elevii din ani terminali au marcat finalul cursurilor a fost tradiționala plimbare prin oraș (cei de clasa a XII-a), cu mașinile împodobite cu panglici și baloane colorate.

(Jurnal)