1 COMENTARIU

  1. Dragă domnule doctor Cosmin Georgescu,
    Da, lumea este o scenă. A spus-o Marele Will, au spus-o și alții înainte: Richard Edwardes, înaintea lui – Pitagora. Dar, oricât de ilustre ar fi fost mințile care au precedat ideea, a fost nevoie de marele melancolic Jacques pentru ca ea să ne pătrundă în gând și suflet. De atunci, o tot repetăm, înțelegând-o sibilinic, anatemizând fie actorii, fie scena, fie chiar pe Marele regizor.
    În fapt, lumea este nu doar o scenă, ci și o mare sală de operație. Una în care destinele sunt, purgativ, supuse unui proces vindecător. A cărei algie depinde de opțiunea Marelui medic, după chiar spusele lui Hippocrate, amintit în moto-ul piesei “Hoții” de Schiller – “Ce nu vindecă apa, vindecă fierul; ce nu vindecă fierul vindecă focul”.
    Supus adesea de cei din jur unui sisific proces de animasectomie, artistul are ca răspuns expunerea vulnerabilă în lumina reflectoarelor, acolo unde huiduiala anonimă generează staza malignă a societății în care trăiește, o societate incapabilă să își perceapă propria abazie.
    Astfel, tu însuți, alegând să ieși din anonimatul fotofobic, te-ai așezat pe tronul de aur al artistului. Pentru că suflet de artist poți avea independent de pregătire, după cum nulitate poți rămâne prin vocația de anonim. Împotriva căruia ne rămâne, dragă tizule, focul hipocratic.
    Cosmin