Sâmbătă, 11 decembrie, Sala de Sport a Şcolii nr. 5 “Emil Gulian” a găzduit etapa judeţeană a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar la baschet fete şi băieţi din ciclul gimnazial. Competiţia organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean a cuprins cinci meciuri şi a înregistrat următoarele rezultate: Şc. nr. 5 “Emil Gulian” – C. N. Ion Maiorescu 20-9, Şc. nr.2 “Mircea cel Bătrân” – Şc. nr. 5 “Emil Gulian” 14-24, Şc. nr. 2 “Mircea cel Bătrân” – C. N. Ion Maiorescu 13-9 la băieţi. Pe primul loc la băieţi s-a clasat şcoala nr. 5 “Emil Gulian” (prof. Puiu Bivolaru), locul doi a revenit şc. nr. 2 “Mircea cel Bătrân” (prof. Lizica Bivolaru), iar locul trei a revenit C. N. Ion Maiorescu (prof. Ion Baiarac).

Din păcate la fete s-au prezentat doar două echipe reprezentând C.N. Ion Maiorescu şi Şc. nr. 8 Giurgiu. Mai bune au fost fetele de la Şcoala nr.8 (prof. Victoriţa Popa), care au învins cu scorul de 9-5, devenind campioane judeţene.

La etapa de zonă, ce va avea loc în primăvara anului viitor, în oraşul Alexandria, judeţul Giurgiu va fi reprezentat de şc. nr. 5 “Emil Gulian” – la băieţi, iar la fete de şc. nr.8.

JGR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here