În această dimineaţă, în comuna Clejani a izbucnit un conflict între două familii rivale, se pare de la o divergenţă mai veche, în care protagonişti au fost copiii acestora. Pentru reglarea de conturi, din primele informaţii, s-au folosit arme de foc.

Contactat telefonic, primarul comunei Clejani, Florin Nidelea, a declarat că a fost informat de săteni despre faptul că a izbucnit acest scandal cu focuri de armă, dar că el, personal, nu a auzit împuşcăturile. Tot el ne-a precizat faptul că respectivii aveau discuţii de mai multă vreme, şi că, în urma altercaţiei, au fost şi persoane rănite.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Giurgiu, subcomisar de poliţie George Patentaşu, ne-a precizat:

„În această dimineaţă am fost sesizaţi asupra faptului că în localitatea Clejani a izbucnit un conflict între mai multe persoane. La faţa locului au intervenit echipaje de poliţie şi jandarmerie, pentru reinstaurarea calmului, la această oră situaţia fiind sub control.

Din ce ştim, s-a folosit o armă, cel mai probabil cu alice, dar rămâne să se stabilească în urma cercetărilor care se efectuează la faţa locului. În urma altercaţiei, două persoane, de 41, respectiv 45 de ani, au fost transportate la o unitate spitalicească din Capitală”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu.

În scandal, din primele informaţii, sunt implicate două familii de rromi.

La această oră, mai multe persoane sunt duse la audieri, urmând ca poliţiştii să stabilească împrejurările în care a izbucnit conflictul şi cine se face vinovat.

(Jurnal)