Sfinţii 40 de Mucenici au pătimit în localitatea Sevastia din Armenia, în vremea domniei împăratului Liciniu (307-323), la porunca guvernatorului Agricola. Cei 40 de mucenici erau soldaţi care au mărturisit că sunt creştini şi din acest motiv au refuzat să jertfească idolilor. Pentru mărturisirea credinţei în Hristos, cei 40 de mucenici au fost supuşi la multe chinuri, ca în cele din urmă să fie scufundaţi într-o apă aproape îngheţată de lângă cetate.

Precum tinerii din Babilon au învins dogoarea cuptorului prin lucrarea lui Dumnezeu, la fel cei 40 de mucenici au învins frigul şi gheaţa lacului de lângă Sevastia. În acea noapte de 8/9 martie a anului 320, 40 de creştini au biruit moartea, primind în chip văzut cununile muceniciei.

Sfinţii 40 de Mucenici, tradiţii şi obiceiuri

Potrivit tradiţiei, în ziua de 9 martie, gospodinele prepară mucenici, care pot fi pregătiţi ca o prajitură cu miez de nucă şi miere sau un aluat în forma cifrei opt, fiert în apă cu mirodenii şi nucă. Mucenicii se împart la rude, vecini, oameni sărmani, pentru pomenirea celor morţi, dar şi pentru belşugul viitoarelor recolte.

Se mai spune că, în această zi, poarta cerului se deschide şi moşii se întorc între cei din care s-au ridicat. Situarea acestei sărbători în preajma echinocţiului nu este întâmplătoare, pentru ca, în viziunea populară, trecerea între cele două lumi se poate face numai urmând drumul Soarelui. Sărbătoarea mucenicilor trebuie pusă şi în legatură cu pregătirea pământului pentru noul an agricol şi a uneltelor necesare.

Tot în 9 martie se încheie perioada cunoscută ca “zilele babelor” şi începe săptămâna moşilor. Sărbătoarea Măcinicilor sau Mucenicilor, a carei zi centrală este 9 martie, iîncepe de fapt cu o zi înainte, cu Focurile de Măcinici, şi se încheie în 11 martie, cu Beţia rituală. Incinerarea simbolică a spiritului iernii şi renaşterea spiritului verii se realizează, simbolic, prin aprinderea focurilor rituale, în dimineata zilei de Măcinici, 9 martie, echinocţiul de primavara pe stil vechi.

În Banat, copiii scormoneau şi băteau cu “botele” (beţele) în foc, iar mamele lor împraştiau cenuşa ramasă după stingerea jarului în jurul caselor şi adăposturilor de animale şi păsări. Focurile de Măcinci erau considerate purificatoare – curăţau spaţiul de forţele malefice în ultima zi a anului vechi şi în prima zi a anului nou, profilactice – preveneau neplăcerilor aduse oamenilor de şerpi şi de insecte pe timpul verii, fertilizatoare pentru grădini, livezi şi vii prin împrăştierea cenuşii pe pământ.

În ziua Mucenicilor se trasează hotarul dintre iarna şi vară, dintre zilele aprige ale Dochiei şi cele călduroase ale Moşilor. În această zi s-au suprapus două sărbători de înnoire sezonieră a timpului: ultima zi a Babei Dochia când, conform tradiţiei, aceasta moare şi se preface în stană de piatră, şi prima zi a Moşilor, jertfiţi şi transformaţi în cenuşă pe rugul funerar, pentru dreapta lor credinţă. Obiceiul de a bea de Mucenici 40 sau 44 de pahare cu vin, la începutul anului agrar, este o reminescenţă a sărbătorilor bahice ale Antichităţii.

Oamenii credeau că vinul băut de Măcinici se transformă, de-a lungul anului, în sânge şi putere de muncă. Dacă cineva nu putea să bea 40 de pahare cu vin, trebuia să guste sau cel puţin să fie stropit cu vin. Numărul paharelor de vin băute ar corespunde cu numărul Sfinţilor Mucenici din Sevastia, care poartă diferite nume, în funcţie de zonă – Moşi, Sfinţi, Sfinţişori sau Măcinici.

(Jurnal)