În timpul campaniei electorale a parlamentarelor scriam de încercarea lamentabilă a unui grup despre “tovarăşi” din PSD  ce promovau cu surle şi trâmbiţe imaginea candidatului social democrat la Giurgiu. Ce-i recomandă pe cei doi soţi Măcelaru, lideri ai filialei locale Crucea Roşie, pentru a susţine acest proiect este probabil experienţa vastă în ceea ce priveşte notele informative din perioada de tristă amintire (Tristă doar pentru noi, nu şi pentru dumnealor?) Ipocrizia directorului Crucii Roşii a devenit între timp fără margini! În timp ce strigă ca apucatul că nu primeşte bani suficienţi pentru a ajuta familile cu probleme sociale sau afectate din judeţ, a găsit “cloţa” cu pui de aur care să-i sprijine apariţia fantomatică a oportunistei publicaţii San Giorgio. Lăsând de o parte cadrul total incompatibil în care apare şi dispare acest  avorton meditic, nu putem observa sârgul cu care colectivul de oameni ai muncii (Ochiul şi Timpanul), face presiuni asupra unor instituţii din municipiu de a plăti elucubraţiile lor  cu tentă vădit electorală. Interesant de ştiut este dacă toţi consilierii locali cunosc faptul că trântorii ăştia după ce sunt remuneraţi de instituţia pe care o reprezintă vor să mai fie plătiţi acum şi din bani publici pentru o tipăritură care nu este atestată de nicio asociaţie profesională, nu are măcar un site, nici oameni care au mai lucrat măcar ca şoferi prin presă, ci pur şi simplu este oferită gratuit, pe şest, la colţ de stradă pentru ca cetăţenii să-şi poată confecţiona probabil din ea, în cel mai fericit caz, cornete de scuipat cojile de seminţe.

Deşi ameninţam cu ceva timp în urmă că acest “anus contra naturii”  va ajunge pe masa preşedintei Crucii Roşii, Mihaela Geoană,  iar cazul, în presa naţională, din dorinţa de a proteja o persoană ce devenise la acel moment victimă colaterală în acest joc politic, am renunţat la acest demers. Asta nu înseamnă însă că am renunţat definitiv la a denunţa impostura celor care sub însemnele unei instituţii respectabile încheie contracte cu primarii PSD din comunele judeţului ca să laude ce? Măreţele realizări personale ale aleşilor din teritoriu? Nu era mai nimerit ca membrii Crucii Roşii să fi organizat în aceste zile împreună cu cadrele medicale din municipiu nişte puncte de prim ajutor pentru cetăţenii afectaţi de caniculă , unde aceştia să poată primi un sfat medical şi un pahar cu apă? Şi din nou ne întrebăm cum va mai avea tupeul directorul acestei instituţii să bată mâine la uşa instituţiilor şi cetăţenilor acestui municipiu pentru a cere sprijinul atâta timp cât banii se duc pe campaniile politice de promovare  gen “San Giorgio”? Dacă la Giurgiu Crucea Roşie editează ziare de ce v-ar prinde mirarea ca într-o bună zi jurnaliştii publicaţiei noastre să vândă la chioşcuri  hârtie igienică pe care să scrie cu litere sângerii “Butcher?!” Vin vremuri căcăcioase iar unii vor să facă din ele un mod de viaţă.

Jac Spintecăreţul

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here