Sâmbătă 13 septembrie la Colegiul Ion Maiorescu a fost inaugurat corpul vechi al clădirii , reamenajat după ani buni de așteptare și demersuri pe la tot felul de instituții locale și guvernamentale.

La ceremonia de inaugurare au luat parte, în mod surprinzător pentru noi presa, Ecaterina Andronescu, fosta ministră a învăţământului ( cea care și-a căpătat renumele de Abramburica datorită modului în care a condus acest minister),  Gabriel Ispas, secretar general adjunct în Ministerul Educației Naționale şi o serie de personalităţi ale vieții politice şi sociale giurgiuvene: P.S Episcopul Ambrozie, primarul municipiului Giurgiu, Nicolae Barbu, av. Emil Vucă, Răzvan Cuc directorul Zonei Libere Giurgiu, Nicolae Bădălău, preşedinte PSD Giurgiu, viceprimarul Alexandru Vladu, deputații Viorel Teodorescu și Nicolae Florian, ministrul Secretar de Stat, Valentin Adrian Iliescu, inspectorul Şef al I.Ș.J.Giurgiu, Gigi Oprișan, și nu în ultimul rând Mirela Delea director al Colegiului. Nelipsiți de la  această manifestare au fost foştii profesori şi elevi ai liceului: Ion Dincă, Mircea Bulboacă, Dumitru Manda, Noruţ Stănișteanu, Ion Muscalu etc. De remarcat faptul că în alocuțiunile lor, cei prezenți nu au amintit niciun cuvințel despre cel care a inițiat Asociația care ulterior  a lansat Campania de refacere a liceului, este vorba despre prof. Ion Baiarac, și nici despre eforturile întregii mass media locale care au așternut tomuri întregi de materiale în care au cerut neîncetat autorităților locale și centrale, Guvernului României, parlamentarilor locali, unor personalități, foști absolvenți ai acestui liceu, sprijinul material pentru ca această emblemă a municipiului să-și recapete locul pe care îl merită. Dincolo de acest aspect care spune mult despre noua mentalitate conform căreia nu trebuie să aștepți recunoștință atunci când în joc este amestecată și miza politicului, de subliniat  efortul Asociației Pro Maiorescu, a primarului Nicolae Barbu, a prof. Ion Dincă, prof.Ion Baiarac sau prof. Mugurel Burcescu cât și a unor oameni de afaceri ce au militat în cadrul acestei Asociații, precum George Csender.

maiorescu-11Un moment emoționant care din păcate nu a fost luat prea în serios de locuitorii municipiului , veniți în număr neașteptat  de mic la această festivitate. De notat faptul că în locul falnicului stejar  răpus de bătrânețe , din curtea liceului, ce a iscat vii controverse la momentul tăierii lui, tot sâmbătă 13 septembrie , în locul acestuia  a fost plantat un platan ce va aminti generațiilor trecute de elevi de umbra falnică sub care și-au consumau emoțiile dinaintea orelor de curs în care urmau să dea teză sau să fie ascultați…Sâmbătă 13 septembrie Liceul Ion Maiorescu s-a născut pentru a doua oară. Viață lungă liceului, spor la învățătură elevilor, mulțumiri și recunoștință profesorilor! La mulți ani profesorului Ion Dincă, cel care în această zi a aniversat 84 de ani! (Florian Tincu)

N.red. Cei ce au scris că la acest eveniment  au fost prezenți sute de giurgiuveni probabil au stat foarte prost la Aritmetică, și anume la adunare…

 

3 COMENTARII

  1. Pentru cei care am învăţat la acest liceu,dar pe care pașii vieţii ne-au purtat pe alte meleaguri,câteva fotografii de la acest eveniment ne-ar fi umplut sufletul de bucurie!Mai ales că as fi avut prilejul să-l revăd pe domnul Dumitru Manda,fostul profesor de Fizică din clasa a IX-a,după ce in a VIII-a îl avusesem profesor de Fizică pe venerabilul Savin Popescu.Iar faptul că la acest eveniment de suflet al giurgiuvenilor a venit si dna profesoară universitară Ecaterina Andronescu,fost rector al celui mai renumit Institut Politehnic din tara,reprezintă un semn de apreciere fata de liceul și învățământul giurgiuvean.Cuprinși de emoțiile și bucuria evenimentului ar trebui să trăim clipa și să lăsăm deoparte pasiunile politice!

  2. stejarul, care era in realitate FRASIN (nu-si aduce nimeni aminte de ghinda in curtea liceului), nu a murit de batranete ci „a fost ajutat” de faptul ca s-a asfaltat curtea in jurul lui sufocandu-l… apa nu a mai ajuns la radacini iar caldura reflectata de asfalt l-a prajit… bineinteles, fiind foarte mare a durat foarte mult pana a murit…

    acum degeaba planteaza desteptii altul (de ce platan nimeni nu stie, platanul nu e o specie des intalnita in lunca), va creste la inceput cand e mic apoi cand va depasi o anumita marime va muri si el din aceleasi motive…

  3. FELICITARI PENTRU PROF.ION DINCA SI URAREA DE LA MULTI ANI PRECUM SI PENTRU CEI DIN ASOCIATIE PRECUM SI PRESEI LOCALE. A CELOR CARE AU SLUJIT CU DEVOTAMENT ACEST LACAS DE CULTURA SI RUSINE PENTRU JIGODIILE DIN POLITICA CARE AU VRUT SA ACAPAREZE UN EVENIMENT CULTURAL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.