FDC-24-IDEI-1-e1366192483957Conform comunicatului primit în această săptămână din partea DSVSA Giurgiu, în cursul săptămânii trecute au fost recepţionate şi analizate probe în cadrul Programului acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, (conform Ord. A.N.S.V.S.A. nr. 35/30.03.2016) .

Astfel, au fost investigate (prin examene specifice de serologie bacteriana şi virală) 69  probe de sânge pentru diagnosticul brucelozei şi 63 probe sânge pentru diagnosticul leucozei enzootice bovine, probe prelevate de la bovine din exploataţii non-profesionale (gospodării ale populaţiei) de pe raza judeţului Giurgiu. Au fost investigate  totodată 294 probe  de sânge ovină pentru diagnosticul brucelozei. În vederea verificării statusului imun postvaccinal pentru Boala de Newcastle  (pseudopesta aviara), au fost fost analizate 50 de probe sânge de pasăre provenite de la societăţi comerciale de pe raza judeţului Giurgiu.

În vederea diagnosticului rabiei, la animalele din mediul silvatic au fost efectuate  examene virusologice la o vulpe împuşcată în scopul determinării eficientei vaccinării.

În cadrul Programelor Naţionale de Control al salmonellozelor zoonotice la găinile  de reproducţie, găinile ouătoare şi puii de carne au fost redactate buletinele de analiza la 4 probe fecale găini reproductive şi două  probe fecale găini ouătoare, probe introduse în lucru în săptămâna anterioară, dar ale căror teste au fost finalizate în weekend.

La două probe prelevate din două  hale de producţie, a fost detectată prezenta Salmonella spp. Tulpinile au fost trimise la IDSA în vederea tipizării serologice.

Au fost efectuate, totodată, teste fizico-chimice pentru detecţie nitriţi şi nitraţi la 30 probe apa  destinata adăpării animalelor, probe prelevate din ferme de pe raza judeţului Giurgiu.

Pentru verificarea eficientei decontaminării, au fost efectuate 20 examene  bacteriologice (teste de sanitaţie) pe tampoane de sanitaţie, probe recoltate de la o fermă de porcine şi o fermă de păsări din judeţul Giurgiu.

Au mai fost efectuate, în paralel, analize de laborator la diverse tipuri de produse alimentare: alimente gata de consum, brânzeturi din lapte nepasteurizat, brânzeturi din lapte pasteurizat, carne proaspăta şi subproduse comestibile, carne tocată, lapte crud, lapte pasteurizat, lactate lichide, ouă şi produse din ouă, apă etc.

Jurnal

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here