Despre problemele profesorilor din judeţul nostru am relatat, pe larg, în numeroase rânduri. Cele mai importante sunt, fără îndoială, cele financiare, care afectează grav cadrele didactice. După numeroase procese, mulţi profesori din judeţ şi-au câştigaat dreptatea în instanţe, însă acum nu se pot bucura de aceste succese. Deşi trebuia să-şi ridice salariile încă de la începutul săptămânii (luni, 9 august) şi banii sunt viraţi în Trezorerie, unii profesori din judeţ nu au bani. De ce? Ne explică liderul Sindicatului Învăţământ Giurgiu, prof. Ionel Trăistaru:

O adresă „buclucaşă” a pornit un nou scandal…

”Totul a început de la o simplă adresă trimisă Inspectoratului Şcolar Judeţean de directorul general al Direcţiei Juridic şi Contencios din Ministerul Educaţiei, adresă prin care Inspectoratul era anunţat că reîncadrarea personalului didactic la data de 1 ianuarie 2010 se va face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu OUG 41/2009… Numai că Ordonaţa la care se face referire este abrogată din aprilie 2010, lucru stipulat în Monitorul Oficial al României 272/27.04.2010. În plus, în aceeaşi adresă, reprezentantul Ministerului spune că ştatele de plată a salariilor personalului din unităţile de învăţământ vor fi înaintate la unităţile teritoriale ale Trezoreriei vizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean. Ori, ştatele de plată nu au fost niciodată vizate de Inspectorat, singurul care vizează fiind ordonatorul de credit, respectiv directorul instituţiei de învăţământ, ceea ce este scris clar în regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ, unde se stipulează că Inspectoratele nu au nicio legătură cu salarizarea în şcoli… A doua zi după primirea acestei adrese, Inspectoratul Şcolar face o şedinţă a Consiliului de Administraţie, în care, numai în baza acelei adrese, decide constituirea unei comisii speciale pentru vizarea ştatelor de plată. Tot în baza acelei adrese, ştatele de plată înaintate sunt respinse, pentru că erau întocmite conform Legii 221, şi nu conform OUG 41/2009 (acea ordonanţă ce este abrogată). Decizia de respingere a ştatelor este transmisă, apoi, Trezoreriei, care refuză eliberarea banilor, viraţi în cont de Primărie…O zi mai târziu, toate şcolile – centre bugetare – primesc o altă adresă, tot de la Inspectorat, în care nu se mai face referire la OUG 41/2009, dar se cere, în continuare, refacerea ştatelor… Practic, ni se cere refacerea ştatelor după salariile vechi, cele dinainte de aplicarea Legii 221 şi a hotărârilor judecătoreşti obţinute de noi în urma proceselor…

„Inspectoratul Şcolar nu are calitatea legală de a viza ştatele de plată”

Pe de altă parte, de remarcat este şi problema acelei vize pe ştatele de plată… Şi aceasta pentru că, în urmă cu circa două luni, Primăria făcea aceeaşi solicitare ISJ, de a viza ştatele, iar ISJ răspundea atunci că nu are nicio legătură directă cu calculul sau plata drepturilor salariale ale personalului didactic, cu câteva excepţii, care nu vizează cadrele didactice din şcoli şi grădiniţe. Prin urmare, Inspectoratul şcolar Judeţean nu are calitatea să acorde viza de legalitate pe necesarul întocmit de fiecare instituţie de învăţământ din subordinea Consiliului Local Giurgiu sau pe cel al instituţiilor de învăţământ din subordinea consiliilor locale comunale – aceasta era fraza ce încheia răspunsul trimis de ISJ la solicitarea de atunci a Primăriei Giurgiu. Se pare, însă, că, între timp, lucrurile s-au schimbat şi, imediat după ce un director din Minister a trimis o adresă, ISJ a descoperit că are această calitate… În aceste condiţii, cert este că nu ne putem ridica salariile, deşi, repet, banii sunt în Trezorerie… Am făcut o plângere la ISJ, semnată de toţi reprezentanţii şcolilor şi Centrelor Bugetare, în care arătam, documentat, că Inspectoratul nu are calitatea de a viza ştatele de plată şi am cerut anularea deciziei Consiliului de Administraţie şi a celei de-a doua adrese trimise către şcoli, precum şi anunţarea Trezoreriei, care să deblocheze banii… Practic, până nu se anulează aceste decizii, noi nu ne putem ridica salariile… Rămâne de văzut ce decizie va lua Consiliul de Administraţie, care se întruneşte luni, 16 august. Dacă va anula acele decizii, vom putea să ne luăm banii, dacă nu, vom ataca în Contencios Administrativ… Oricum, acum ne întrebăm cu toţii cine va plăti penalităţile impuse de întârzierea la plată a obligaţiilor către stat, dar şi la ratele la bănci pe care le avem cu toţi… ”

Blocarea banilor nu este, însă, singura problemă a profesorilor… O altă nemulţumire este legată de operarea în cărţile de muncă a salariilor mărite; astfel, în timp ce unii directori au operat în cărţile de muncă măririle salariale, care au fost valabile până la 31 decembrie 2009, astfel că baza de calcul pentru 2010 a pornit de la aceste salarii, alţii, însă, nu au operat acele măriri, aşa că, la începutul lui 2010, cadrele didactice aveau trecute în cărţile de muncă salariile vechi, cele dinainte de aplicarea Legii 221, iar aplicarea noilor legi s-a făcut pornind de la o bază mult mai mică.

„Ca reprezentant în teritoriu, Inspectoratul trebuie să respecte ordinele Ministerului”

De cealaltă parte, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean – instituţie aflată, practic, la mijloc între profesori şi Minister – spun că nu fac altceva decât să respecte ordinele primite de la superiorii ierarhici, respectiv, de la Ministerul Educaţiei. Inspectorul şef adjunct al ISJ Giurgiu, Marin Tudor ne-a prezentat punctul de vedere oficial al instituţiei pe care o reprezintă în acest caz: „În primul rând, trebuie precizat că Inspectoratul Şcolar este reprezentantul în teritoriu al Ministerului Educaţei şi, prin urmare, orice disfuncţionalitate sesizată de Minister, chiar şi printr-o simplă adresă, trebuie remediată. În acest caz concret, remedierea situaţiei semnalate de Minister trebuie făcută de conducerile unităţilor de învăţământ, prin directorii acestora (care, în calitate de ordonatori de credite, au întreaga responsabilitate financiară) şi compartimentele contabile, la solicitarea Inspectoratului Şcolar privind respectarea legislaţiei în vigoare. Judeţul Giurgiu are o situaţie specială, pentru că aici, sindicatele, în numele şi cu avizul cadrelor didactice din foarte multe unităţi de învăţământ au acţionat Ministerul în judecată pentru câştigarea măririlor salriale şi au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive. Problema este că aceste drepturi nu se pot plăti, efectiv, decât din 2012, aşa cum prevăd actele normative în vigoare; şi tot de atunci ar trebui operate măririle şi în cărţile de muncă. Aici intervine marea problemă: odată ce au obţinut acele hotărârii judecătoreşti, unii directori au şi operat în cărţile de muncă modificările salariale, alţi – nu, astfel că, la 31 decembrie 2009, dată de la care se ia în considerare încadrarea pentru salariul pe noua lege, erau deja diferenţe de încadrare.

„ISJ nu a blocat niciun salariu….”

Acum, sindicatele cer să fie luate în considerare acele încadrări, făcute după Legea 221, în timp ce Ministerul Educaţiei şi Ministerul Finanţelor ne-au trimis adrese clare în care se specifică modul în care se face salarizarea. Practic, despre aceasta este vorba în adresa primită de la Ministerul Educaţiei… Noi nu am blocat niciun salariu, de la nicio unitate de învăţământ din judeţ; toate unităţile care au avut ştate realizate în conformitate cu legislaţia au primit viza noastră şi şi-au ridicat salarile… Mai mult, o parte din cei cărora, iniţial,

le-au fost refuzate ştatelele, pentru că erau întocmite după Legea 221, le-au refăcut şi au primit viza, ridicându-şi, de asemenea, banii… În ceea ce priveşte Trezoreria, e bine să se ştie că nu noi am fost cei care am trimis adrese, ci Ministerul de Finanţe ne-a solicitat – separat şi independent de acea adresă primită de noi de la Ministerul Educaţiei- să punem viza pe ştatele de plată. Pentru aceasta, în urmă cu câteva zile, Consiliul de Administraţie a stabilit constituirea unei comisii, formate din specialişti, care să dea avizul pe ştatele de plată. Acum, sindicatele ne cer să eliminăm acea viză; noi suntem, însă, reprezentanţii Ministerului în teritoriu şi trebuie să respectăm legislaţia şi ordinele primite… Sigur, am informat Ministerul despre situaţia creată la Giurgiu şi despre solicitările sindicatelor, iar răspunsul primit a fost unul ferm: trebuie respectată legislaţia în vigoare privind salarizatea, iar directorii unităţilor de învăţământ, care au responsabilitatea financiară directă, trebuie să gestioneze legal fondurile băneşti. În ceea ce priveşte viza pe ştatele de plată, aceasta rămâne în vigoare”, spune inspectorul general adjunct, Tudor Marin. Acesta a mai precizat că în cursul săptămânii viitoare, Consiliul de Administraţie se va reuni şi va lua în discuţie solicitarea sindicatelor, urmând să ia o decizie. Rămâne de văzut care va fi această decizie şi cum va fi soluţionată problema salariilor cadrelor didactice din Giurgiu. Cert este că, dacă hotărârea Consiliului de Administraţie nu va fi pe placul sindicatelor, acestea sunt decise să o atace în Contencios Administrativ.

Cristina MOISE

2 COMENTARII

  1. Din nou bani?Ce ne tot cerem drepturile castigate in instanta?Cine ne va da dreptate,in aceasta tara nu se respecta legea.Daca hotararea e definitiva,cine da dreptul ISJ_ului Gr sa nu aplice legea,or ei cumva nu primesc marit pt ca banii pt mariile lor sunt de la MECT?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here