tichet_de_vacanta_fataÎn ultima sa conferință de presă primarul manager al municipiului Giurgiu, Nicolae Barbu  a prezentat câteva aspecte legate de situația financiară a instituției pe care o conduce, aducând în discuție posibilitatea creșterii nivelului salariilor subordonaților săi.

 Începând cu 1 iulie noi le-am crescut cu 10-12 la sută salariile tuturor angajaților, dar de aici încolo nu mai putem face nimic în acest an pentru că nu mai avem prevedere bugetară- a precizat primarul Barbu. Plafonul maxim salarial la nivelul Primăriei este stabilit la nivel național prin hotărâre de guvern și nu se poate face mai mult, oricât ne-am dori noi. La nivelul Primăriei, a mai  declarat Nicolae Barbu, cel mai mic salariu brut este de 1.050 de lei, la care se adaugă sporurile și creșterea salarială menționată. Primăria are 220 de angajați, DAS are 100, Poliția Locală 99, D.I.T.L. are 30-40 de salariați, și așa mai departe. Știu că toți acești salariați și-ar dori să primească Tichete de vacanță dar acest lucru, țin să precizez foarte, nu se va întâmpla în 2015. Ele nu se vor da nu numai la nivelul Primăriei Giurgiu dar nici în alt loc din țară, pentru că n-au fost prinse prevederi bugetare pentru acest an.

În legătură cu anul viitor primarul a spus: Și în 2016 când salariul minim va fi 1.200 de lei va fi foarte greu să fie acordate aceste tichete. Ca să dai 6 salarii, unui om, în plus… va fi o mare problemă!!! De ce? Pentru că în Primărie sunt două reguli foarte stricte: plafonul maxim de salarii alocat primăriei și numărul maxim de personal. Noi am făcut creșterea salarială de 10 – 12 la sută în acest an, pentru că nu am avut numărul maxim de salariați și deci implicit am realizat economii. În plus am făcut economii de bani și prin faptul că am avut foarte mulți salariați încadrați pe salariul minim, dar și fără vechime în muncă! Practic, în acest moment Primăria Giurgiu are un minus de 80 – 86 de angajați! (Heliade CĂLIN)

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here