AcasăActualitateSalariații Agenției pentru Protecția Mediului Giurgiu și ai Gărzii Naționale de Mediu...

Salariații Agenției pentru Protecția Mediului Giurgiu și ai Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Giurgiu protestează din nou

APM GiurgiuSalariații Agenției pentru Protecția Mediului Giurgiu și ai Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Giurgiu, ca urmare a acțiunii de protest desfășurată vineri – 10.03.2017 și a lipsei de reacției din partea forurilor decidente, azi 14 martie a.c. vor întrerupe activitatea între orele 1000 – 1200, respectiv 1430 – 1630.

Comisariat Judetean Giurgiu (1)Aceștia solicită majorarea salariilor astfel încât cuantumul acestora să fie adus la nivelul celor din aceeași familie ocupațională – ADMINISTRAȚIE / instituție teritorială deconcentrată, respectând conținutul Deciziei Curții Constituționale a României nr. 794/2016 și având în vedere că PROTECȚIA MEDIULUI este un domeniu de importanţă strategică, care reprezintă vulnerabilități, riscuri şi priorități impuse conform Strategiei Naţionale de Apărare a Țării pentru perioada 2015 – 2019.

APM Giurgiu afisSolicitarea sindicaliștilor are ca obiective atât menținerea nivelului de trai și a puterii de cumpărare, DAR și respectarea principiului echității și al retribuirii conform importanței muncii depuse.

Angajații  celor două instituții din domeniul protecției mediului – APM Giurgiu, cu rol de reglementare și GNM – CJ Giurgiu, cu rol de control, au în prezent venituri salariale  mai mici cu 15% față de nivelul anului 2008, în timp ce alte instituții din domeniul Familiei ocupaționale ADMINISTRAȚIE au salariile mai mari cu 75% – 350%, crescute în cursul anilor 2016 și 2017.

Astfel, salariile nete (inclusiv sporuri) ale angajaților APM și Comisariatului Județean Giurgiu, majoritatea absolvenți de studii superioare și masterat în domeniul de specialitate, se prezintă astfel:

– director executiv – 3.005 lei;

– șef serviciu – 2.818 lei;

– consilier, comisar superior – între 2.045 și 2.210 lei, în funcție de vechimea în muncă;

– consilier, comisar asistent – între 1.210 și 1.270 lei, în funcție de vechimea în muncă;

– consilier, comisar debutant – 1.120 lei

– referent superior – 1.341 lei

– șofer – 1.189 lei.

Concluzionând, solicităm punerea în aplicare a deciziei CCR nr. 794 / 2016, conform căreia salariile angajaților din cele două instituții de mediu trebuie aliniate la nivelul celor din familia ocupațională ADMINSITRAȚIE, în caz contrar suntem hotărâți să declanșăm conflictul colectiv de muncă,

Au declarat reprezentanții salariaților din cadrul

Agenției pentru Protecția Mediului Giurgiu – Ioan Bejenaru

Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Giurgiu – Ion Barb

 

1 COMENTARIU

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
14.4 ° C
14.4 °
14.4 °
52 %
8.2kmh
89 %
joi
13 °
vin
16 °
sâm
16 °
Dum
18 °
lun
18 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!