17015129_1351107898268514_1258495474_oReporter: Pentru început, ne puteţi preciza câteva date despre dumneavoastră, astfel încât giurgiuvenii să vă cunoască mai bine?

Cristina Bălan: M-am născut acum 34 de ani, pe malul dunărean, aici, la Giurgiu. Tot în acest oraş, am crescut şi m-am format ca om. Sunt absolventă a Academiei de Studii Economice din Bucureşti si a unui master în Ştiinţe Administrative din cadrul aceleiaşi universităţi. Nu sunt căsătorită şi nu am copii. Toate la vremea lor!

Rep: În ceea ce priveşte activitatea şi realizările dumneavoastră profesionale, ce ne puteţi spune?

C.B: Dacă privesc retrospectiv la cariera mea de până acum, pot aprecia că ascensiunea mea a fost una firească. Ceea ce am reuşit să fac se datorează pasiunii, rigurozităţii şi studiului. Am început ca asistent manager la o firma privată, apoi, am lucrat timp de aproape un an şi jumătate ca economist la CN APDF Giurgiu. Din anul 2014 şi până în prezent ocup funcţia de referent de specialitate la Inspectoratul Şcolar Judeţean Giurgiu. Realizările mele profesionale se bazează pe obţinerea rezultatelor propuse prin seriozitate, disciplină şi acceptarea provocărilor întâlnite de-a lungul întregului meu parcurs.

Rep: Referitor la activitatea politică, în primul rând, când aţi ”cochetat” prima dată cu acest domeniu şi ce v-a determinat să pătrundeţi în el?

C.B: Avem tendinţa de a ne stabili o credinţă falsă, în sensul că politica ar fi o noţiune abstractă. Recunosc că mult timp am avut această convingere eronată şi eu. La un moment dat am înţeles că nu-i aşa, ea se face cu oameni şi pentru oameni, iar cei care aleg să facă politică nu vin din neant. Poţi să fii tu sau eu. Am să punctez doar câteva aspecte care m-au determinat să iau hotărârea de a mă implica în activitatea politică şi cum am ales să fiu membru P.S.D. Aşadar, sunt tânără, am voinţa necesară şi viziunea adecvată timpului contemporan, de aceea am vrut să mă implic şi să particip în mod direct la elaborarea şi adoptarea deciziilor comunităţii în care trăiesc. Pe noi, tinerii, ne afectează aceste decizii în cea mai mare măsură. Nu sunt bogată, material vorbind, şi sunt femeie. Iată de ce principalele mele preocupări sunt protecţia socială şi respectarea principiului egalităţii de şanse. În mare, cam acestea ar fi motivele după care m-am ghidat în decizia mea de a face politică şi a îmbrăţişa doctrina de stânga.

Rep: De curând, aţi devenit consilier în cadrul Consiliului Judeţean Giurgiu. Ce înseamnă pentru dumneavoastră postul de consilier judeţean? Ce aşteptări aveţi şi ce vă propuneţi să realizaţi în această calitate?

C.B: Cred că numirea mea în funcţia de consilier judeţean este o consecinţă firească a muncii mele în cadrul organizaţiei PSD Giurgiu, pe fondul încrederii de care acest partid se bucură în rândul populaţiei, lucrul de altfel demonstrat în urma alegerilor parlamentare. Misiunea mea în calitate de consilier judeţean este aceea de a pune în operă programul de guvernare al PSD, în sprijinul cetăţenilor acestui judeţ. Cred că echipa de consilieri din care fac parte are capacitatea de a transpune în practică tot ceea ce le-am promis oamenilor în campania electorală.

Rep: Unde  credeţi că ne-am putea întâlni peste câţiva ani?

C.B: Îmi doresc să am o evoluţie constant ascendentă în plan profesional, să muncesc alături de colegii mei din Organizaţia Judeţeană a PSD, să îndeplinim obiectivele asumate şi sunt convinsă că nici rezultatele nu vor întârzia.

Rep: Care credeţi că  este cea mai mare împlinire a dumneavoastră? V-aţi putea analiza în câteva cuvinte?

C.B: Am fost educată în spiritul echităţii, bunei-cuviinţe şi al corectitudinii. Oriunde am mers şi indiferent de soluţiile pe care a trebuit să le adopt, am purtat aceste valori cu mine. Împlinirile au ţinut mereu de propria dorinţă de a exersa continuu capacitatea mea de a dărui. Ori de câte ori am putut să ajut sau să fac un bine, pentru mine a echivalat cu urcarea a încă unei trepte pe scara devenirii personale. Ca defecte, aş menţiona încăpăţânarea. Uneori, am tendinţa de a încălca graniţa fină a perseverenţei, atunci când am în vedere atingerea unui scop pe care eu îl consider important. Una peste alta, sunt om printre oameni, dar încerc să devin unul cât mai bun.

Rep: Nu în ultimul rând, ne puteţi vorbi despre hobby-urile pe care le aveţi?

C.B: Îmi place să citesc o carte bună şi să călătoresc. Lectura contribuie decisiv la cumulul necesar de informaţii spre care tind şi îmi lărgeşte orizontul individual. În cele din urmă, călătoriile contribuie prin interferenţe culturale şi nu numai la ceea ce năzuiesc eu să însemne desăvârşirea mea ca om.

(Teodora Nicolau)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here