Declaraţii halucinante despre  directori de filiale ACR care au murit sau au fost ”împinşi” să se sinucidă de către mai marele automobiliştilor români…

De curând s-a început urmărirea penală în cazul preşedintelui ACR, Constantin Niculescu, dosarul aflându-se în lucru la Direcţia de Investigare a Fraudelor. În ultima ediţie a publicaţiei noastre vă ofeream câteva aspecte ale vieţii sale de nabab, dinainte, dar şi după momentul Revoluţiei. Aşa aţi aflat cum de multe ori privilegiile lui Constantin Niculescu le întreceau chiar pe cele ale ”celui mai iubit fiu al poporului”, Nicolae Ceauşescu. Pe baza declaraţiilor foştilor săi salariaţi şi colaboratori am realizat un inventar  extrem de bizar şi de opulent  al  capriciilor  sale: Ce rarităţi gastronomice prefera preşedintele ACR-ului; în ce oraşe ale lumii îşi petrecea ciocoiul ACR,  Crăciunul şi Paştele, cazat doar în hoteluri de 5 stele, pe cheltuiala membrilor ACR; despre veniturile nesimţite ale mai marelui automobiliştilor români; despre vilele sale de vacanţă cu hectare de teren şi pădure şi garduri incomensurabile; despre plăcerile sale extraconjugale şi multe altele. De data aceasta lucrurile încep să se complice căci  vă vom reda situaţii în care oameni importanţi din conducerea ACR, au cedat stresului  aplicat  sau au fost împinşi, pur şi simplu, să se sinucidă pentru că nu au corespuns exigenţelor  lui Constantin Niculescu…

Dacă în 1998 ACR-ul număra 2300 de salariaţi la nivel de ţară în cele 40 de filiale în 2007 numărul salariaţilor se diminuase la puţin peste 400 pentru ca anul trecut să mai numere circa 80! Anul 98 a însemnat totodată şi începutul sfârşitului pentru ACR. Tot din acest an a început  vânzarea masivă a activelor  din patrimoniul Asociaţiei, concediindu-se salariaţi şi desfiinţându-se filiale, cu intenţia vădită a preşedintelui Niculescu de a-şi însuşi mare parte dintre acestea: hoteluri, clădiri, poligoane, moteluri, service-uri. Din 1997 şi până în 2005 au mai rămas doar 18 directori de filiale, din totalul iniţial de 41. Asta în timp ce groparul ACR, Constantin Niculescu  îşi desăvârşea opera motivând o aşa zisă reorganizare şi înfiinţare a unor filiale interjudeţene, la care să se afilieze câte 2-3 judeţe.

Pe fondul acestor eforturi  au început să apară şi nemulţumirile angajaţilor, mai ales a directorilor de filiale, care s-au văzut puşi să aleagă între a se supune dictaturii impuse de Niculescu sau a renunţa la tot ce construiseră într-o viaţă. Prima victimă – spun aceriştii- a fost Adrian Lungescu, director al filialei Constanţa. Acesta se număra în acelaşi timp şi printre primii răsculaţi împotriva măsurilor lui Niculescu. Ranchiunos, după ce l-a acţionat în instanţă, a reuşit să câştige procesul căci deh, unul era Niculescu în România, cerându-i ca daune 2,5 miliarde de lei. Asta se întâmpla în anul 1997! Colegii lui Adrian Lungescu spun că omul n-a fost lăsat în pace, fiind terorizat prin cunoscutele  metode comuniste şi supus presiunilor de tot felul: reclamaţii, plângeri, la nivelul a tot felul de instituţii. După tot acest martiriu machiavelic, ce a durat 6-7 luni,  inima lui Adrian Lungescu a cedat. Omul a murit în urma unui infarct.

În anul 2000 Constantin Niculescu deja devenise paranoic. Credea că poate fi primul om în stat şi de aceea a participat la campania pentru desemnarea noului preşedinte al României. Pentru a-şi atinge visul  Niculescu a apelat la salariaţi de ai săi ce se bucurau de popularitate şi care îi puteau aduce cât mai multe voturi. I-a cerut atunci lui Aurel Roman, directorul filialei ACR Braşov să-l bage pe gâtul muncitorilor  din Tractorul Braşov şi Autocar Braşov. Din păcate acesta nu a reuşit acest lucru motiv pentru care Niculescu a început  bine cunoscuta-i prigoană împotriva acestuia. Au urmat un şir întreg de umilinţe la care directorul filialei Braşov a fost  expus cu orice ocazie, fiind ameninţat permanent că va fi concediat. Asta deşi filiala pe care o conducea Aurel Roman era una dintre unităţile cu cele mai bune rezultate din ţară. Vanitatea rănită a lui Niculescu era însă mai presus de orice rezultat al Asociaţiei. Aşa că nu s-a lăsat până nu l-a văzut zdrobit. La doar câteva luni după declanşarea acestei vendete, Aurel Roman şi-a găsit sfârşitul în urma unei comoţii cerebrale. Cine era vinovat de asta? Judecaţi d/stră, stimaţi cititori! O altă victimă a călăului Niculescu, este vorba de Nicolae Roman, director timp de 30 de ani al ACR Sibiu, şi îndepărtat în anul 2007 din Asociaţie, declară într-un interviu ce poate fi găsit pe internet, că autorul moral al acestei morţi este Constantin Niculescu pe care-l numeşte ”dictator cauzator de moarte”!

Directorul ACR  Alba  Iulia, Coşereanu Marius a suferit un preinfarct tot din cauza lui Niculescu. Conform spuselor colegilor acestuia, Coşereanu se plângea că nu mai poate să reziste presiunilor şi umilinţelor fără număr, ale lui Niculescu. Ba chiar familia îi ceruse acestuia să-şi dea demisia din postul de director. În cele din urmă a făcut-o, însă prea târziu. La câteva luni după plecarea sa din filială, Coşereanu a decedat.  Lista victimelor groparului ACR, nu se încheie aici.

Velea Constantin, director al unei Case de schimb valutar a ACR. Este cel care i-a înlesnit cumpărarea casei din Kisselef (Bucureşti), în care locuieşte astăzi Constantin Niculescu. Om cu carte şi cu abilitate politică, fost secretar la sectorul 1 al Capitalei în 1990. Cei ce cunosc foarte bine legăturile dintre cei doi spun  că  Velea n-a mai putut la un moment dat să cotizeze cât avea pretenţia regele neîncoronat al ACR.  Motiv pentru care Niculescu i-a desfiinţat pur şi simplu Casa de Schimb, după care l-a destituit. La scurt timp după aceste măreţe  fapte ale lui Niculescu, în anul 2012, Constantin Velea a decedat în urma uni infact. Dictatorul mai scăpase de o persoană ce devenise inutilă afacerilor sale.

De curând, în noiembrie 2013, directorul filialei ACR Tulcea, Ion Dimache, a fost ultima sa victimă (până acum! ). Acesta – după cum spun colegii săi – l-a ţinut pe Niculescu pe masă şi casă, pe toată perioada cât acesta a fost deputat de Tulcea. Păi ce credeaţi că după nereuşita cu candidatura la funcţia de preşedinte al ţării, Niculescu a renunţat la politică? Nici vorbă! Dimache administra 3 hoteluri plutitoare, mândria ACR-ului şi copiii cei mai dragi ai directorului de filială din Tulcea. După ce a devenit pentru mulţi ani un membru al familiei, Niculescu a hotărât să mai facă o afacere profitabilă pentru el şi a vândut două dintre cele trei hoteluri plutitoare fără ca acesta să ştie. Vânzarea a fost făcută de la Centru, de la Bucureşti.  Deşi ştia că aceste nave erau sufletul directorului de filială Tulcea, Niculescu nu a ezitat  ca în 2013 să i-o vândă şi pe ultima, cedând-o – spun cei ce cunosc mai bine ca noi această afacere- în administrare unui fin al său.

Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Niculescu a început să-l acuze pe Dimache că nu mai este în stare să facă noi membrii ACR deşi între timp îi fusese suprimat obiectul de activitate. Cinică demonstraţie de forţă! Strivit de povara tuturor acestor umilinţe, înţelegând că ajuns la apogeul existenţei sale, este acum azvârlit în stradă tocmai de cel pe care-l slujise cu loialitate o bună parte a vieţii, Ion Dimache a făcut un gest ostentativ. Într-o zi de noiembrie, 2013, s-a spânzurat chiar în biroul său din ACR. O sinucidere meticulos pusă la punct de către victimă, spun colegii care l-au cunoscut şi l-au iubit ca pe un frate. Cu doar două săptămâni înainte de această tragedie, Ion Dimache fusese chemat la întâlnirea cu directorii ACR din zona Constanţa, Tulcea şi Moldova, ocazie cu care Constanti Niculescu nu a omis să şteargă cu el pe jos. La scurt timp după decesul acestuia, în data de 9 decembrie 2013, în plenul şedinţei de lucru a ACR Central, conform declaraţiilor unora din cei prezenţi, Constantin Niculescu afirma cu cinism: Îmi pară rău că m-am dus la înmormântarea directorului Dimache. Am descoperit că avea o lipsă în gestiune de 3.000 de lei…! Cât de căţea trebuie să fii la suflet pentru a face o astfel de afirmaţie? Şi pentru ce? Pentru 3.000 de lei! De fapt acest gest nu arată altceva decât faptul că pentru Constantin Niculescu nu contează oamenii, vieţile acestora, că mai presus de sentimente, de relaţiile dintre colegi şi prieteni, sunt banii!

În toată această perioadă seria presiunilor asupra celor ce au opus rezistenţă a continuat. Zeci de victime s-au alăturat celor care au pierit ucişi de umilinţele şi batjocora fără margini a acestui dictator. Unul dintre aceştia este chiar  Ion Toma, directorul ACR Giurgiu, unul dintre primii care au reclamat abuzurile şi escrocheriile de neînchipuit ale satrapului  din fruntea automobiliştilor români. Toate cele 12 plângeri făcute de Niculescu împotriva sa s-au încheiat cu NUP! La Buzău, fosta directoare a filialei din localitate a suportat la rândul său, 7 plângeri penale, toate încheiate cu NUP. Un alt opozant al sistemului  este Alexandru Ursu, cel care nu s-a lăsat până nu i-a agăţat lui Niculescu, de gât, piatra grea a urmăririi penale. În tot acest timp oamenii obedienţi dictaturii impuse de Niculescu nu au încetat să înainteze instituţiilor zeci de plângeri şi sesizări pe care Niculescu niciodată nu le-a semnat în nume personal, toate însă dovedindu-se, în cele din urmă, neîntemeiate. Un film al evenimentelor ce pare scos din arhiva de coşmar al regimului hitlerist, dar de care cei ce au lucrat sub directa comandă a dictatorului Constantin Niculescu vorbesc şi astăzi cu teamă, jurând că lucrurile sunt chiar mai înspăimântătoare decât le-am putut noi descrie în rândurile de mai sus. Ce se va întâmpla în continuare? Acest lucru va depinde acum încolo numai de justiţie, care, după semnalele date în ultima vreme, pare a nu se mai lăsa intimidată de consistenţa conturilor  unor persoane şi nici de influenţa unor  persoane diabolice, de tipul lui Constantin Niculescu.

Florian TINCU

2 COMENTARII

  1. de ce nu ati scris nimic la momentul in care ION DIMACHE, din Tulcea, s-a sinucis? De ce nu ati scris nimic despre COnstantin Velea, care a murit acum aproape doi ani, ca urmare a atacurilor marsave ale lui Niculescu????????Sau nu ati avut de unde sa furati? de ce nu ati pomenit nimic la vremea mortii fiecaruia dintre cei pe care i-ati amnintit? aveti curaj sa dezvaluiti ceva IN PREMIERA, nu dupa ce altii au facut-o???? ia sa vad!

  2. Poate pentru ca acum au primit informatiile, dar daca tu domnule, cu simt civic si principii esti atat de intrigat, de ce nu te-ai dus tu la orice publicatie sa denunti si sa iei atitudine atunci cand au murit acei oameni.
    Daca sunteti atat de bine informati si intentionati in loc sa stati sa aruncati cu pietre aveti curajul si puneti voi la dispozitia presei documente, marturisiri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here