S-a deschis sezonul de vânătoare la căprior, iar din 15 iulie la guguştiuc, porumbel sălbatic, turturele şi prepeliţă, după cum ne declara directorul AJVPS Giurgiu, Ionel Mirică. Întrebat dacă se confruntă cu vreo problemă în ultima perioadă, directorul AJVPS ne spunea că se continuă debarcarea haitelor de câini maidanezi pe teritoriul mai multor localităţi din judeţul Giurgiu. Zonele predilecte pentru astfel de acţiuni sunt Bălănoaia, Onceşti, Adunaţii Copăceni, Uzunu, Călugăreni, şi în general în localităţile plasate pe drumul naţional Bucureşti – Giurgiu, câinii vagabonzi fiind aduşi din pieţele şi cartierele Capitalei în maşini cu numere de Bucureşti, mai ales după lăsarea întunericului. Un fenomen care durează de mai mulţi ani care dacă nu va fi stopat la timp va putea provoca efecte din cele mai tragice, mai ales în această perioadă în care din cauza căldurii şi a lipsei de hrană, patrupedele devin extrem de agresive la întâlnirea cu omul.

JGR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here