catezileliberevomaveain2016-1448803716Bugetarii vor avea o minivacanţă de cinci zile între 1 şi 5 iunie, Guvernul urmând să aprobe, în şedinţa de joi, o Hotărâre potrivit căreia şi ziua de 2 iunie să fie liberă, potrivit unor surse guvernamentale. În acest fel se intenţionează a se face o ”punte” între mai multe zile libere nelucrătoare declarate prin lege.

Astfel, ziua de 1 iunie este declarată sărbătoare legală. Urmează 2 iunie, iar 3 şi 4 iunie sunt sâmbătă şi duminică. Ziua de 5 iunie, luni, este tot o sărbătoare legală nelucrătoare – cea de-a doua zi de Rusalii. După cum se ştie Parlamentul a decis în octombrie 2016 ca 1 Iunie, Ziua Copilului, să fie zi liberă nelucrătoare, cu scopul de a îmbunătăţi relaţia dintre copiii şi părinţii din România şi de a-i determina pe părinţi să petreacă timp de calitate împreună cu cei mici.

Care va fi programul instituţiilor în relaţia cu publicul. Codul Muncii prevede că, prin hotărâre a Guvernului, se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unităţile sanitare şi pentru cele de alimentaţie publică, în scopul asigurării asistenţei sanitare şi, respectiv, al aprovizionării populaţiei cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie. De asemenea, salariaţii care sunt nevoiţi să lucreze în zilele declarate sărbători legale trebuie să beneficieze de timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, ei trebuie să primească, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, un spor la salariul de bază, ce nu poate fi mai mic de sută la sută din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

(Jurnal)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here