De mai bine de un deceniu, la Giurgiu ideea de bun samaritean poartă un nume: Rotary Club Danubius. Ineditul club a organizat în urmă cu câteva zile un bal de caritate, scoţând la licitaţie o serie de obiecte aparţinând unor membri din municipiu sau din afara acestuia.

Banii colectaţi vor ajunge în fondurile Rotary Club Danubius, care îi va folosi într-o serie de proiecte care vor avea loc până în primăvara viitoare.

Dintre cele mai recente fapte bune ale rotarienilor, trebuie amintită achiziţionarea de costume de muzică populară pentru Ansamblul Folcloric “Muntenia”. Pentru anul curent rotarian (care se termină în iunie) se are în vedere construirea unui spaţiu de joacă pentru copii şi ajutarea micuţilor defavorizaţi, sloganul sub care se vor ghida fiind “Viitorul e în mâinile noastre”.

Revenind la bal, acesta a beneficiat de o participare numeroasă (aproximativ 150 de persoane), atmosfera fiind întreţinută de Ansamblul Muntenia şi de cântăreaţa/actriţa Maria Buză.

La nivel internaţional, Clubul Rotary, a fost înfiinţat în anul 1905 la Chicago (SUA), devenind astăzi cea mai mare organizaţie non-guvernamentală din lume, fiind totodată singura afiliată şi recunoscută de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU).

Bogdan VLADU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here