În perioada 20-22 iunie Bi-serica Creştină Baptistă „Sfânta Treime” din Giurgiu a avut şansa să aibă printre enoriaşii săi, distinşi oaspeţi din America. A fost vorba despre o echipă medicală venită din Spokane, statul Washington, care a acordat consultaţii şi tratamente gratuite, după caz, locuitorilor din Giurgiu şi nu numai. Am profitat şi noi de acerastă ocazie şi i-am solicitat, în exclusivitate un interviu doctorului Nancy Mortlok conducătorul distinşilor oaspeţi.

– Pentru început v-am ruga să ne spuneţi câteva cuvinte legate de scopul vizitei dumneavoastră la Giurgiu?

– Este o mare bucurie şi plăcere pentru mine să pot vizita în ultimii ani oraşul Giurgiu, la invitaţia prietenilor noştri din cadrul Bisericii Creştine Baptiste „Sfânta Treime” din Giurgiu, sub călăuzirea pastorului Viorel Dumitru, dar ajutaţi şi de lucrătorii din forţele de poliţie şi autorităţi locale. Ne-a intrat deja în obişnuinţă să venim în ajutorul locuitorilor oraşului Giurgiu dar şi a celor din împrejurimi. Echipa noastră a avut multe provocări în a oferi suport tuturor celor care ne-au solicitat sprijinul atât în problemele me-dicale cu care ne-am confruntat dar şi pentru cele de natură emoţională ori chiar spirituală.

– În ce localităţi aţi mers anul acesta, în afara municipiului, stimată doctor Nancy?

– Anul trecut am mers cu echipa medicală în Giurgiu, Vedea şi Pietroşani, câte o zi în fiecare localitate. Anul acesta am fost în Giurgiu, Putineiu şi Pietroşani. Vreau să menţionez faptul că încă de anul trecut primarul comunei Putineiu, domnul Ştefan Gâdea, ne-a invitat în comuna dumnealui. Am fost foarte plăcut impresionaţi de căldura sufletească a oamenilor şi mai ales de schimbările făcute în comună în mai puţin de un an de la ultima noastră vizită.

– Cum vi s-au părut giurgiuvenii cu care v-aţi întâlnit în acest an?

– Vizita de anul acesta ne-a lăsat o impresie deosebită în urma întâlnirii cu sute de persoane cu care am stat de vorbă. Tineri şi bătrâni, femei şi bărbaţi, unii chiar cu copiii în braţe au aşteptat la coadă pentru a fi consultaţi. Tuturor li s-au ascultat nevoile, au primit consultaţii şi tratamente gratuite. Dintre problemele medicale cu care ne-am confruntat la consultaţii putem menţiona: probleme severe legate de hipertensiune, diabet, artrită, cardiopatie, boli legate de vârsta a treia şi multe altele. Poate o parte dintre pacienţi s-au aşteptat să primească ceva mai multe medicamente, noi am putut oferi doar medicamentaţie simplă, care nu necesită un regim special de prescripţie ori de transport, cele mai apreciate am văzut că au fost vitaminele, calciul şi medicamentele pentru atenuarea durerii; oricum tot ce am făcut, am făcut cu bucurie şi din toată inima. Un lucru mai vreau să menţionez aici şi anume, afecţiunile de care suferă românii sunt practic identice cu cele de care suferă şi ame-ricanii, deci la suferinţe suntem aproape egali, este o diferenţă însă la prevenire, informaţii şi moda-lităţi de tratare, aici partea română mai are mult de lucrat!

– Cu ce gânduri vă reîntoarceţi an de an în România?

– Întoarcându-ne în România, an după an, putem observa cu bucurie dezvoltarea relaţiilor dintre noi în baza parteneriatului dintre Biserica Baptistă din Spokane, Washington şi Biserica Baptistă din Giurgiu. Suntem bucuroşi să constatăm întărirea relaţiilor dintre noi din ce în ce mai mult, şi aşa se face că în baza acestui parteneriat a fost posibil ca o persoană din Giurgiu să facă parte dintr-o echipă misionară care a mers în India. Ne bucură foarte mult să ne revedem colaboratorii care excelează de la an la an, mă refer la traducătorii noştri din Biserica Creş-tină Baptistă, care au crescut sub ochii noştri. Munca noastră nu ar fi posibilă fără ajutorul lor şi vrem să le mulţumim şi pe această cale. O altă dorinţă ce o avem este să reuşim realizarea unor parteneriate între cetăţeni americani şi locuitori ai oraşului Giurgiu. Echipa cu care am venit anul acesta a avut două coordonate, unul pe latura medicală, iar cel de al doilea pe latura socială. Dacă echipa medicală a tratat foarte serios şi profesionist toate pro-blemele medicale, echipa socială a oferit consiliere problemelor psiho-sociale, forte evidente în această perioadă de criză.

– De ce aţi apelat la această echipă mixtă: medic-sociolog?

– Deoarece am învăţat, de-a lungul anilor, că tratarea în comun a afecţiunilor, din punct de vedere al specialiştilor atât pe linie me-dicală cât şi pe linie psiho-socială are eficienţă maximă în tratarea individului ca întreg, întrucât nu pot fi separate suferinţele unui om de problemele prin care acesta trece. Cât priveşte componenţa echipei de anul acesta vă pot spune că toţi sunt lucrători profesionişti, cu mare experienţă în domeniul de activitate, ei şi-au luat zile din concediul de odihnă şi au preferat să vină în România pentru muncă voluntară, cu toţii au fost impresionaţi de căldura sufletească şi ospitalitatea românească şi sunt nerăbdători să se întoarcă.

– Ce noutăţi aţi adus cu dumneavoastră anul acesta?

– Un lucru nou, a fost confe-rinţa pe tema cancerului de sân şi osteoporoza. În două sesiuni am dezbătut detectarea, diagnosticul şi tratamentul celor două boli. Am întâlnit un interes deosebit din partea femeilor prezente şi sper ca pe viitor să putem dezbate şi alte teme de interes major. Îmi doresc şi sper să pot reuşi continuarea parteneriatului cu Biserica Creş-tină Baptistă din Giurgiu, am vorbit deja cu pastorul Viorel Dumitru să ne gândim cum putem dezvolta relaţia dintre noi, privim cu optimism viitorul, chiar dacă nu ştim cum ne va lovi criza. Aşteptăm să ne vedem în vara anului 2010.

poza-nancy2

Românca Hanah studentă la două facultăţi americane!

La finalul interviului cu dr. Nancy Mortlok l-am rugat şi pe Pastorul Bisericii din Giurgiu să ne spună câteva cuvinte. Cu multă amabilitate domnul Viorel Dumitru ne-a declarat: „Aşa cum ne promitea anul trecut, dr. Nancy, a venit iar în Giurgiu cu o echipă medicală deosebită. Vreau să precizez că este singura echipă medicală, care a confirmat venirea la Giurgiu. Ceilalţi parteneri ai noştri aşteaptă timpuri mai bune. Este o plăcere ca de fiecare dată să fim parte a unui proiect social umanitar şi să continuăm astfel de acţiuni în Giurgiu şi în judeţ. Anul acesta am mers la invitaţia domnului primar Ştefan Gâdea, în comuna Putineiu. A fost o acţiune foarte reuşită şi am putut vedea şi oameni foarte mulţumiţi. Echipa cu care a venit dr. Nancy, a avut o persoană deosebită, este vorba de o tânără pe nume Hanah care este româncă. Hanah are o poveste extraordinară, s-a născut în România, într-o familie cu mari pro-bleme, mama ei a fost ucisă de soţ, pe fondul consumului de alcool şi al infidelităţii.

La vârsta de trei luni, bunicii ei au hotărât s-o încredinţeze pe fetiţă unui centru de plasament. Un cuplu de americani căuta un copil spre adopţie şi aşa a ajuns micuţa în Statele Unite. Familia adoptivă a fost un cuplu de oameni credincioşi şi cu frică de Dumnezeu. Hanah îşi cunoaşte originile şi mi-a mărturisit că iubeşte România. Eu i-am dăruit o Biblie în limba română şi o aştept să se mai întorcă.

Hanah este studentă la două facultăţi în acelaşi timp, şi pentru mine a fost ca şi o minune Dumnezeiască, când i-am auzit povestea vieţii. Doar un singur lucru mai vreau să menţionez, şi anume modul deosebit în care au fost dezbătute prin intermediul unei conferinţe cu public cele două teme special pentru femei, şi anume: cancerul la sân şi osteoporoza.

Doctorul Nancy este specialist oncolog şi lucrează de foarte mulţi ani într-o clinică de specialitate din SUA, cred că pe viitor va trebui să mediatizăm mai bine conferinţele ei pentru că oamenii chiar au ce să înveţe”.

Heliade CĂLIN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here