România era în 2015 pe primul loc la procentul deceselor care ar fi putut fi evitate ţinând cont de cunoştinţele şi tehnologia medicală, în timp ce la nivelul Uniunii Europene 33,1% din totalul deceselor ce ar putea fi considerate premature.

În 2015, cel mai ridicat procent al deceselor care ar fi putut fi evitate era înregistrat în România (48,6%), Letonia (47,5%), Lituania (47%) şi Slovacia (44,2%), iar cel mai scăzut era în Franţa (23,6%), Belgia (26%), Danemarca (26,6%), Olanda (28,1%) şi Polonia (29,9%). În 2015, au murit în UE 1,7 milioane de persoane cu vârsta sub 75 de ani. Dintre aceştia, peste 570.000 (sau 33,1% din totalul deceselor) ar putea fi considerate premature, adică unul din trei decese ar fi putut fi evitate ţinând cont de cunoştinţele şi tehnologia medicală.

Atacurile de cord conduc în top…

Din același studio reiese că atacurile de cord  reprezintă cel mai ridicat procent de potenţiale decese premature în UE. Adică peste   180.500 de decese care ar fi putut fi evitate, sau 32% din totalul deceselor ce ar putea fi considerate premature la persoanele cu vârsta sub 75 de ani. Ele sunt urmate de atacurile cerebrale (mai mult de 89.600 de decese,  însemnând 16%), cancer colorectal (mai mult de 66.800 de decese – 12%), cancer de sân (aproximativ 49.900 de decese – 9%), hipertensiune (30.400 de decese, sau 5%) şi pneumonie (aproape 26,000 de decese – 5%).

(Jurnal)