Dacă în comunitatea de rudari din comuna Prundu ocupaţia principală este cioplitul lemnului, ocupaţie devenită astăzi artă, rudarii mai au un ritual pe care-l practică în fiecare an, în ziua de Înălţare, ritual care-şi are originile în Vechiul Testament. Astfel, în această zi de sărbătoare, se poartă haine curate, iar dimineaţa începe cu salutul „Hristos s-a Înălţat!”, pe care îl rostesc în această zi când se întâlnesc unii cu alţii. În aproape fiecare familie unde este un membru bolnav, dis-de dimineaţă, într-un loc curat se sapă o groapă, se pun împrejurul ei ramuri de salcie şi deasupra ei se sacrifică un berbecel alb, astfel încât sângele să curgă în groapă, se jupoaie de blană –care se aruncă tot în groapă – şi apoi se prepară tot berbecelul acelaşi fel de mâncare după cum a visat în ajunul Înălţării bolnavul pentru care se face ritualul.

Văduva Ioana, Jana după cum o ştiu apropiaţii are 63 de ani şi respectă acest obicei de 48 de ani, deoarece spune ea, de fiecare dată când s-a îmbolnăvit acest ritual a însănătoşit-o: „Pe vremuri, la toate casele de rudari se mânca miel de Înălţare. Veneau căruţe şi din altă parte şi se petrecea cu lăutari. Azi practicăm doar în familie obiceiul. De la un timp, am o problemă de sănătate şi de când am visat că prepar mielul ciorbă, mă simt mai bine”. Numai că, ciorbiţa de miel nu se prepară ca în ziua de Paşti, ci se acreşte cu corcoduşe. Interesant estă că la masă, unde participă toată familia, nu se pun prosoape, ardei, ceapă sare şi nu se bea ţuică. Pe mâini te ştergi cu frunze de salcie, iar femeia pentru care se face ritualul trebuie să fie neapărat curată trupeşte.

Şi în familia Stan Dumitru – vătaful rudarilor din Prundu – se practică acest obicei, nea Stan ajutându-şi în acest an soţia bolnavă. Aici mielul este pregătit la proţap, în timpul rumenirii fiind uns cu mirodenii dizolvate în apă, folosindu-se pentru ungere crenguţe de salcie.

Când mâncarea este gata, toată familia se aşează la masă, iar vătaful rosteşte o incantaţie: „Voi sfintelor, bunelor, milostivelor/ Veniţi lin ca apa şi dulci ca mierea/ Că–aici se rosteşte prenumele celui bolnav – vă prăzniceşte din an în an/ C-un berbecel gras/ C-un cuptor de pâine/

C-o butie de vin/ Să fie amin!/ Şi în casă să izvorească/ Şi afară să trăiască!”, incantaţie care se repetă de trei ori. Se începe servirea preparatului. Cel bolnav este servit primul şi neapărat mănâncă limba berbecelului. Mâncarea se consumă alături de pâine frământată şi coaptă în casă se gospodinele familiei. Mâncarea se consumă toată la o singură masă, de obicei la cea de prânz, iar resturile se pun în groapa săpată, alături de blană şi se îngroapă pentru ca nici câinii şi nici pisicile să nu consume resturile, deoarece pun în pericol finalitatea ritualului.

Codruţa VITAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here