Deşi televiziunile au prezentat deunăzi imagini cutremurătoare de la un incendiu izbucnit la un bloc de apartamente rezidenţiale din Popeşti Leordeni, în care mai bine de 50 de familii şi-au pierdut toate bunurile, în municipiul Giurgiu foarte puţini s-au grăbit să-şi achite asigurările obligatorii de locuinţe. „Deşi exista riscul, conform legii,  ca de la data de  1 septembrie, persoanele ce n-au plătit asigurarea să fie amendate, cetăţenii nu s-au grăbit să o facă . Norocul acestora a fost că Centrala nu ne-a trimis nici la această dată lista persoanelor ce nu au încheiat aceste asigurări” – ne preciza directorul general al Direcţiei de Taxe şi Impozite Giurgiu, Vasile Stan.

Întrebat despre nivelul colectărilor pe cele 9 luni ale acestui an, acesta ne spunea: “Am reuşit să colectăm circa 90% din taxele şi impozitele ce au fost prevăzute a se încasa pe acest an. Cu toate greutăţile pe care le-am întâmpinat municipiul Giurgiu a colectat în acest interval de timp sumele de la nivelul anului 2011, continuând să se claseze în prima parte a clasamentului pe ţară, la acest capitol. Gradul de colectare a fost de 93%.“ O veste mai puţin încurajatoare este aceea că de la 1 ianuarie 2013 Direcţia de Impozite şi Taxe locale va trece  din nou la ANAF, subordonată Direcţiei Financiare judeţene, revenindu-se astfel la o nouă formă de centralizare. Vestea bună totuşi este că la ultima şedinţă a Consiliului local Giurgiu s-au aprobat noile impozite şi taxe locale care „ au rămas la acelaşi nivel cu cele ale anului 2011“- după cum ne declara directorul Vasile Stan. Acesta făcea – ca la fiecare final de an – un apel către cetăţenii ce vor să cheltuiască mai puţin cu taxele şi impozitele, de a le achita cât mai curând, pentru a beneficia de reducerea de 10% din valoarea lor.

T.Florian

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here