Dunărea Giurgiu a remizat la Ploieşti (0-0), în faţa Petrolului, într-un meci contând pentru etapa a XV-a a Ligii Secunde de fotbal. Pe cât de “neisprăvit” pare acest scor la o primă vedere, pe atât de “preţios” se dovedeşte a fi la o analiză mai complexă.

Chiar dacă au fost dominaţi teritorial de “petrolişti”, Dunărea a avut ocaziile mai clare de a marca (minge scoasă de pe linia porţii de Pompiliu Stoica în urma unei lovituri de cap realizate de Şanţmare – minutul 43 şi “transversală” zguduită de Bănaru în minutul 66). Chiar dacă galeria pătimaşă a “lupilor” a fost fantastică şi ostilă în acelaşi timp, “galeria inimilor” a fost cea care a zâmbit la urmă.

Chiar dacă Dunărea a bifat cel de-al şaselea meci fără victorie, paradoxal, giurgiuvenii evoluează din ce în ce mai bine. Chiar dacă prahovenii se gândeau la un scor fluviu, a rezultat un mare scandal, Răchită renunţând la trei jucători imediat după meciul cu giurgiuvenii nemulţumit de atitudinea acestora în teren.

dunarea-petrolulCu o apărare exactă şi un portar în zi bună, cu un Ivaşcă, Iordache şi Bănaru dispuşi la efort şi cu un copil de 16 ani descoperit peste noapte, giurgiuvenii au părut un adversar solid care a iritat la maximum o echipă gazdă prea sigură pe victorie.

Conform statisticilor (prezentate în numărul nostru trecut), acest 0-0 devine cel mai bun rezultat obţinut de către Dunărea în faţa Petrolului (în deplasare), singurul pozitiv – sau non-negativ dacă doriţi – din cele şapte deplasări efectuate de-a lungul istoriei “bârlogul lupilor”. Cine ştie, poate că sezonul viitor vom reuşi să şi învingem. Măcar pentru moment putem face uitate unele rezultate gen 7-1, 4-0 sau 4-2 cu care am fost “mitraliaţi” în ultimele ediţii de campionat când a venit vorba de Petrolul.

“Sunt mulţumit de jocul echipei. Cred că rezultatul este unul echitabil, deşi dacă la acea transversală mingea intra în poartă altfel ar fi stat lucrurile.

Chiar dacă nu s-a marcat, meciul a fost cu mult superior faţă de nivelul Ligii Secunde” a declarat Marin Barbu, cel care, pentru prima dată în acest sezon a mizat pe un cuplu de atacanţi experimentaţi Bănaru – Iordache, scoţând din mânecă un mijlocaş de buzunar, Antonio Matache care a rezistat pe teren aproape 80 de minute deşi are de-abia 16 ani…

PETROLUL (4-4-1-1): A. Vlad –

D. Chiriţă, Şomodean, Cosic, P. Stoica – Neagoie, Cr. Vlad (c), C. Stoica

(’46 Dimbi), Minciună (’46 L. Dumitru) – Budescu – Elek (’56 Ţurcan). Antrenor: Valeriu RĂCHITĂ

DUNĂREA (5-3-2): Dragne –

C. Gheorghe, Şanţmare, Ciocârlan (c), Damian (’70 Tatarciuc), Ivaşcă (’89

C. Ungureanu) – Cojenel, Marcu, Matache (’78 M. Stan) – Bănaru, Iordache. Antrenor: Marin BARBU

Bogdan VLADU

1 COMENTARIU

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.