În circa 10 zile se vor finaliza lucrările de plombare a drumurilor judeţene din partea de nord a judeţului, urmând să se treacă la reabilitarea celor din partea de sud.

Directorul Direcţiei judeţene de Transport şi Control Trafic, Ion Mateescu preciza că la această dată utilajele lucrează din plin pe DJ 412 A (Ogrezeni-Grădinari-Buturugeni-Mihăileşti-Dărăşti Vlaşca-Adunaţii Copăceni), continuându-se cu DJ 401 (Vărăşti-Valea Dragului-Hereşti). „Consider că am rezolvat partea cea mai grea, căci aici, în nordul judeţului, iarna care a trecut a lăsat în urma ei numeroase gropi, traficul find, la rândul lui, mai intens, datorită apropierii de Capitală”, ne-a declarat Ion Mateescu.

Şi, cu această ocazie, el a amintit, mai ales transportatorilor, că, începând cu 1 mai, Direcţia de Control Trafic nu va mai elibera autorizaţii de transport, limitân-

du-se doar la aplicarea amenzilor pentru depăşirea gabaritului şi a greutăţii pe osie, amenzi ce vor fi extrem de piperate.

JGR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here