După ce zvonul că oricine ar putea să se înscrie la facultate fără a trece Bacalaureatul , a creat un adevărat scandal în lumea universitară, Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a  venit cu aproape o săptămână în urmă , făcând precizarea că nimeni nu se poate înscrie la facultate şi nu poate dobândi statutul de student „fără diplomă de Bacalaureat sau adeverinţă care să ateste susţinerea şi promovarea examenelor de Bacalaureat”.

Nimeni deci, nu se poate înscrie la facultate şi nu poate dobândi statutul de student, nicăieri pe teritoriul României, fără diploma de Bacalaureat sau adeverinţă care să ateste susţinerea şi absolvirea examenelor de Bacalaureat. Sintagma de ‘Colegiu’, care apare în Ordonanţa de Urgenţă, are acelaşi sens cu acela de ‘şcoală postliceală’, cu diferenţa că această formă de învăţământ poate fi organizată şi de universităţi. Potrivit legii, universitățile acreditate pot înființa unități de învățământ preuniversitar, în speță colegii, la care au acces, ca și până acum, înclusiv absolvenții de liceu fără diplomă de Bacalaureat. Aceste persoane nu au calitatea de student şi nu urmează cursurile unei facultăţi, ci, în spaţiul oferit de o universitate, desfăşoară activităţi specifice şcolilor postliceale. Drept urmare, la absolvirea colegiului, cursanţii primesc o diplomă de certificare a calificării profesionale, nu una care ar putea echivala cu un program de licenţă.Ca o formă de stimulare a continuării studiilor și de integrare a absolvenților de liceu (cu sau fără diplomă de Bacalaureat) pe piața muncii, aceștia au avut întotdeauna posibilitatea de a urma cursurile unei școli postliceale, a explicat Remus Pricopie. Ministrul a mai precizat că, începând cu anul şcolar 2014-2015, acest lucru se poate face inclusiv în spaţiul şi sub organizarea unei universităţi. (Jurnal)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.